Incepem un an nou. La 13 noiembrie 1916, cind arn plecat din Bucuresti, se zicea ca cel tirziu de sarbatori vom fi inapoi la casele noastre. Si iata ca tot pe meleagurile Moldovei sintem. Niste pribegi, departe de casa, departe de cei dragi, care se afla sub calcaiul dusmanului. Dar lumea, ostasii care stau la pinda, tupilati in adaposturile din munti, asteapta cu incredere intr-o intoarcere la vremurile bune, pe care, fara indoiala, primavara le va aduce. Deocamdata si in sud frontul s-a stabilizat pe linia Siretului. Focsanii, aparat fara multa nadejde de trupele noastre, au trecut totusi, inainte de sarbatori, in mainile dusmanilor. Se vede ca acestia voiau sa prasnuiasca - sarbatorile si victoria in orasul care pentru noi este sirnbolul Unirii Principatelor, iar pentru ei este azi simbolul impartirii tarii: tara ocupata si tara pe care vor s-o ocupe, aceasta tara libera, care ne-a mai ramas.
Armatele noastre s-au cuibarit in adaposturi, incepind de la Tirgu Ocna si dincolo de Marasesti. Linia frontului spre Galati este aparata acum de forte rusesti, iar de la Tirgu Ocna pina in Bucovina, unde se afla armata lui Brussilov, frontul este tinut de armata a IV-a rusa.
Noul armament si munitiile necesare au inceput sa soseasca si sa ia loc in unitatile de instructie. Ostasii Invata minuirea lor si noua tehnica de lupta, pe care ofiterii misiunii franceze le-au adus si la noi, dupa experienta luptelor din apus. Noi contingente de luptatori se pregatesc. Noi ofiteri de toate armele au depus astazi juramintul pe drapelul taril. Pe platoul de la Copou, unde s-a tinut ceremonia, au fost momente inaltatoare si de mare emotie patriotica.
Dupa-amiaza ne intilnim cu Jean Gutze, varul nostru, proaspat artilerist, care Incepe acum si scoala de observatori aerieni. Este plin de entuziasm si de avint. Moare de nerabdare sa ispraveasca si aceasta noua scoala, pentru a merge cit mai curind pe front, la una dintre escadrilele de aviatie la care va fi repartizat. Alt var de-al nostru, Constantin Basiliade, tot artilerist, sublocotenent de rezerva, a trecut in aerostatie, la baloanele captive, care aduc un folos deosebit in reglajul tirului de artilerie, indeosebi in cimp deschis. Maine pleaca pe front in regiunea Tecucilor.
Pina acum ne gasim in Moldova, sase insi din aceeasi familie: doi cercetasi, doi tineri ofiteri de front si doi militari mai in virsta: tata si unchiul nostru. Citi altii din familie vor mai fi, unchi, veri, cumnati pe care nu-i stim pe unde se afla, dar care au plecat pe front la 16 august 1916. De un unchi stim ca se afla la flotila de Dunare, undeva in Delta. Altul a plecat cu o unitate de infanterie in Dobrogea. Un altul, mobilizat ca inginer la calea ferata, asigura transporturile de trupe pe linia Tecuci-Galati. Nu stim insa nimic de existenta lor. Vor mai trai ei? Vor fi raniti? Sau poate prizonieri? Cind apele se vor linisti si cind soarta ne va pune din nou fata in fata cu cei care mai traiesc si se afla in Moldova, sau cind vor patrunde unele vesti din teritoriul ocupat, vom sti mai mult.
Spre seara, un zvon ingrozitor s-a raspindit in tot orasul. Spitalele s-au umplut deodata de sute de raniti. Unii mai usor, dar cei mai multi foarte grav loviti. Un tren, trenul curier, care venea de la Birlad, unde se afla comandamentul armatei, a deraiat in gara Ciurea. O catastrofa. Cum s-a intimplat acest lucru nu se stie in amanunt. Vom afla in zilele urmatoare. Ma cutremur! Dar daca printre victime este si vreun cunoscut sau cineva din familie? Ma gindesc cu groaza daca nu cumva, in acel tren, nu se va fi aflat si tatal meu care, pentru vreun motiv oarecare, sa fi fost nevoit sa calatoreasca spre Iasi. Trenul curier era plin de ostasi de toate gradele si de toate natiile, care veneau in delegatie sau in concediu. De asemenea, multi civili cu familiile lor.
Miine va trebui sa merg la comandamentul Pietii, unde desigur ca se va cunoaste situatia exacta, pentru a ma interesa de numele celor pieriti.
sursa:
Alexandru Daia, Eroi la 16 ani - Insemnarile unui fost cercetas, Editura Ion Creanga, 1988
