In memoriam Nicolae Decusara

O veste trista pentru cercetasia noastra.
In aceasta dimineata s-a stins din viata unul dintre ultimii seniori ai cercetasiei traditionale din Romania, domnul Nicolae Decusara.

Nascut in anul 1919, Nicolae Decusara a intrat in cercetasie in anul 1928. Prima uniforma a primit-o de la bunicul sau, care fusese unul din comandantii cercetasilor sanitari din Corpul Cercetasilor de Razboi, in anii primul razboi mondial. Acesta i-a propus: “Mai, daca vrei sa fii om de isprava si stimat de toată lumea, fa-te cercetas ca si mine!”
Tatal sau era si el fost cercetas. In anii primului razboi mondial fusese translatorul generalului Berthelot (seful corpului expeditionar francez care a reorganizat armata romana in timpul retragerii din Moldova – n. red.)

In anul 1932 Nicolae Decusara a participat la a doua Jamboree Nationala de la Sibiu. Intr-un entuziasm specific acelor ani, asemeni altor cercetasi vroia sa faca fapte prin care sa isi dovedeasca curajul. Asa ca a plecat la Sibiu pe bicicleta. Si a si ajuns!




In anul 1936 primeste Virtutea Cercetaseasca de bronz, dupa ce participa la operatiunile de salvare a ranitilor de la defilarea de 8 Iunie, cand o parte din tribunele de pe campul Cotroceni au cedat. La jamboreea de la Brasov, in toamna aceluiasi an, obtine un pretios autograf de la sir Hubert S. Martin, Directorul Biroului International al Cercetasiei.

Crescut in valorile cercetasiei, dupa desfiintarea acesteia si dupa schimbarea de regim din Romania, Nicolae Decusara a fost un exemplu de profesionalism, ca inginer constructor, pe santierele hidro-energetice ale tarii (Olt, Sadu si Dunare). Ramanand mai departe cercetas, cu inima.

In aceeasi perioada a facut parte din grupul fostilor membri care se intalneau clandestin, de cele mai multe ori sub pretextul comemorarii fostilor eroi si comandanti, mentinand vie flacara cercetasiei. Liderul lor era Alexandru Daia (fost comandant al Cohortei III Bucuresti in perioada interbelica), cel care in anii '80 publica in doua editii cartea jurnal, autobiografica, "Eroi la 16 ani", cea mai frumoasa evocare a contributiei aduse de cercetasie in anii participarii noastre la primul razboi mondial.

Pe 31 martie 1990, vechii cercetasi aveau sa reinfiinteze cercetasia, dupa o pauza de 53 de ani. Nicolae Decusara, impreuna cu alti seniori cercetasi a facut parte din echipa care a reluat aceasta pagina de traditie din istoria Romaniei.
Cu acelasi entuziasm pe care il avea si in anii interbelici, impreuna cu tinerii cercetasi a reluat activitati de traditie, cum ar fi tabere de vara si excursii, plantarea de copaci in Padurea Comana si Branesti. A fost unul din cei care a militat pentru refacerea Statuii Cercetasului de la Tecuci (statuia originala fusese inlaturata si topita in 1954), inaugurarea avand loc in anul 1997.

Prin tot ce a realizat, a inspirat tanara generatie sa faca o fapta buna in fiecare zi.

Dumnezeu sa-l odihneasca!


Alin Dimancescu


surse:
-Daniel Befu, Cand cercetasii insemnau ceva, Gandul, 13.08.2007
-Sheilah Cast, Jim Rosapepe, Dracula is Dead, How the Boy Scouts Survived Communism, 2009

    citeste si:

    _____________________________________________________

    Serviciul religios s-a tinut ieri (19 ianuarie 2012) la Biserica Sf. Petru si Pavel din capitala.
    Au asistat familia si prietenii, numerosi fosti colegi de la Energomontaj, precum si reprezentanti ai cercetasiei de astazi si seniori ai cercetasiei traditionale.
    Nicolae Decusara a fost inmormantat simplu si crestineste, avand alaturi o esarfa cercetaseasca si un buchet de crini. Cei prezenti au improvizat un mic cor, care pe ultimul drum i-a cantat Marsul Cercetasilor.

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu


    Lista postari (168)

    Esentiale (12)

    - Cronologia miscarii cercetasesti din Romania
    - Istoricul Cercetasiei (I)
    - Istoricul Cercetasiei (II) - Introducerea cercetasiei in Romania
    - Despre organizarea cercetasilor
    - Despre activitatile cercetasilor
    - Primele cercetase
    - Cercetasele Romaniei
    - Despre infiintarea centrelor traditionale cercetasesti (anii '90)
    - Liceul Lazăr - Leagănul Cercetășiei Românești - Dimitrie Dimăncescu
    Cercetășia la Liceul Lazăr - Alexandru Daia
    - „Gata oricând!“ Povestea cercetașilor români, de la un grup de liceeni la Casa Regală la Liceul Lazăr - adevarul.ro

    Jamboree (9)
    - Jamboree internationale. Prima Jamboree (Londra, 1920). Participarea Romaniei
    - A 3-a Jamboree Internationala (Birkenhead, 1929). Participarea Romaniei
    - Prima Jamboree nationala (Piatra Neamt, 1930)
    - Meniu de cercetasi la jamboree (1930)
    - A doua Jamboree nationala (Sibiu, 1932)
    - A treia Jamboree nationala (Mamaia, 1934)
    - A patra Jamboree nationala (Brasov, 1936)
    - Jamboreea cercetaselor (Breaza, 1935)
    - Istoria Cercetasiei @ RoJAM (Saliste-Sibiu, 2011)

    Primul razboi mondial (13)
    - Inceputurile cercetasiei in lume si legatura cu armata
    - Cercetasii Romaniei in Rasboiul cel Mare
    - Marturia unui cercetas erou
    - Inlocuind pe cei plecati, ajutand pe cei ramasi
    - Cercetasii Romani in ziarul "Viitorul" (1914)
    - Europeana 1914-1918
    - Prima reconstituire istorica a Bataliei de la Podul Jiului
    - Smardioasa, septembrie 1916
    - Plecam in pribegie
    - Razboi si pace - Craciunul cercetasilor
    - Cercetasii in timp de rasboiu
    Duminica, 1 ianuarie 1917 in timp de rasboiu
    Gata Oricand!

    Activitati (11)
    - Tabara cercetaseasca (I) - Despre tabara
    - Tabara cercetaseasca (II) - Pregatirea unei tabere
    - Tabara cercetaseasca (III) - Instalarea si randuiala taberei
    - Bivuacul Marei Legiuni (1916)
    - Conferinte - Nicolae Iorga si Cercetasia
    - Despre cercetasie in raport cu educatia fizica
    - Tabara de cercetasi - Sinaia, 1929
    - Activitati cercetasesti de primavara
    - Cercetasii la parada militara de 10 Mai
    - O excursie la Comana
    - O harta a Bucurestiului, excursii cercetasesti si un jurnal (1916)

    Principii (3)
    - Ce vrem
    - Scara pana la izbanda
    - Cercetasia - o militarizare timpurie?

    Instructie, concursuri (11)
    - Din intrebuintarile bastonului de cercetas
    - Aprecierea distantelor
    - Concursurile de ski ale cercetasilor, 1923
    - Concursurile cercetasilor la Predeal, 1934
    - Escaladari
    - Exercitii de cercetare (recunoastere)
    - Instructie cercetaseasca interbelica
    - Sistemul de progres al cercetasilor interbelici
    - Jocul lui Kim
    - Semnalizarea "Panaitescu"
    - Puii de soimi

    Recompense si pedepse (4)
    - Recompense si pedepse
    - Virtutea Cercetaseasca (Anii 1915-1918)
    - Virtutea cercetaseasca de bronz (perioada interbelica)
    - Pedepse. Serviciul de control si supraveghere

    Inedit (18)
    - Micii dorobanti
    - Din meniul primilor cercetasi
    - Un duel "la varf" intre cercetasi
    - Marsul Cercetasilor
    - Un loc uitat – tabara jamboreei din 1932, Dumbrava Sibiului
    - La multi ani, Majestate!
    - La sediul Marii Legiuni a Cercetasilor Romaniei
    - Reclame cercetasesti
    - Micul cercetas
    - Informatii ignorate doar din ...ignoranta?
    - Cercetasul si bicicleta - ieri (1913-1937)
    - Craciun fericit!
    - La Pasti
    - Primul Craciun al cercetasilor nostri
    - Povete pentru excursionisti la munte
    - Felicitare cercetaseasca de Craciun
    Adunarea Asociatiei Cercetasilor de Razboi

    D. Dem. Dimăncescu a înmânat insigna cercetașilor de războiu d-lui generai Argeşeanu cercetaseasca de Craciun
    Plecati din Craiova - Turul Romaniei


    In memoriam (17)
    - Pe urmele unui jurnal - Pietrosita
    - Cercetasii la Zilele Muzeului Militar
    - Istorica: Cercetasia - Straja Tarii - Pionierii
    - Sondaj: vizionare la ANF
    - In memoriam - Nicolae Decusara
    - Cercetasii nostri si Baden-Powell
    - Cuvant catre cercetase - Indemn de primavara
    - O duminica cu cercetasi la Colegiul National Gh. Lazar
    - Ziua Mondiala a Cercetasiei - in contextul Centenarului Cercetasiei in Romania (1913-2013)
    Insigna Asociatiei Cercetasii Romaniei
    Insigna Asociatiei Cercetasia Romaniei
    Registrul cercetasilor (1914) - licitatie Historic

    Biblioteca Cercetasului (12)
    - Cercetasii (prima brosura ) (1914)
    - Cercetasii (Scouting for Boys) (1915)
    - O scoala de imputernicire. Cercetasii. Organizarea si starea actuala a cercetasiei (1916)
    - Razboiul Micului Tristan (1937)
    - Harta Judetului Ilfov (1916)
    - "Universul copiilor" si "Cei trei cercetasi" (anii '20-'30)
    - Manualul de Jocuri - recomandat cercetasilor
    - Cercetasul - piesa de teatru
    - Sub poala de codru verde
    - Cuvinte Cercetasesti
    - Cercetasia in URSS (pionierii)
    - Saculetul de povete al cercetasului (1919)

    Personalitati cercetasie (19)
    - Standing in the hall of fame
    - Gheorghe Munteanu Murgoci
    - Gabriel Giurgea
    - Dimitrie Dimancescu
    - Vladimir Ghidionescu
    - Ioan Dimancescu
    - Grigore Berindei
    - Gheorghe D. Mugur
    - Ion Manolescu
    - Ulisse Samboteanu
    - Victor Panaitescu
    - Constantin Nedelcu
    - Vasile Suteu
    - Ecaterina Teodoroiu
    - Alexandru Daia
    - Aurel S. Goia
    - Nissa Camarasescu
    ------------------------
    - Nicolae Iorga
    - Constantin Costa-Foru
    - Simion Mehedinti
    - Nestor Urechia
    - Ion I. Onu

    Asociatii cercetasesti de ieri (4)
    - Asociatia "Cercetasii Romaniei" (1914-1936)
    - Asociatia "Cercetasii din Rasboiul 1916-1919" (1928-1948)
    - Asociatia "Cercetasele Romaniei" (1930-1936)
    - "Cercetasia Romaniei" (1936-1937)

    Asociatii cercetasesti de azi (8)
    - Asociatia Traditionala Cercetasii Romaniei (1990-1998)
    - Organizatia Nationala Cercetasii Romaniei (1990->)
    - Romániai Magyar Cserkészszövetség (1990->)
    - Asociatia Ghidelor si Ghizilor din Romania (1991->)
    - Asociaţia Scout Catolica Romana (1991->)
    - Cercetasii Crestini Romani din FSE (1991->)
    - Asociatia Cercetasii Muntilor (1996->)
    - Cercetasii Romani Uniti (2007->)
    - Asociatia Cercetasilor Traditionali din Romania (2014->)
    - Asociatia "Fratii Dimancescu"

    Cercetasia astazi (15)
    - Expozitia Nationala "100 de ani de cercetasiei in Romania
    Despre traditie, astazi
    - Un nou inceput
    - 1913-2013, o alta perspectiva
    - Drumul Cercetasilor Romaniei
    - Istoria nu inseamna si azi?
    - Cercetasia de calitate isi valorifica traditiile
    - Cercetasii Romaniei dupa 1990 – Episodul 1: Traditie vs. Impostura
    - Cercetasii Romaniei dupa 1990 – Episodul 2: Fantoma partidului unic
    - Cercetasii Romaniei dupa 1990 - Episodul 3: Mineriada cercetasiei
    - Cercetasii Romaniei dupa 1990 - Episodul 4: Maurul si-a indeplinit misiunea
    - Cercetasii Romaniei dupa 1990 - Episodul 5: Amurgul traditiilor
    - Demersuri legate de H83/1995 CSAT (beneficiar ONCR)
    - Ion Iliescu - presedintele cercetasilor