Ultima editie Istorica, difuzata in data de 11 iulie 2011 la Radio Romania Actualitati i-a avut ca invitati pe prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Universitatea Bucuresti si prof. dr. Aurel Soare, director adjunct al Colegiului Militar “Dimitrie Cantemir", Breaza.
Pe parcursul a 55 de minute, realizatorul George Popescu a moderat interventiile invitatiilor sai intr-un demers menit sa reconstituie aparitia cercetasiei la noi in tara, precum si sa ofere o valoroasa decantare a strajeriei lui Carol al II-lea. S-a incercat sa se inlature falsa teza a pionierilor romani ca si continuatori ai strajerilor, in conditiile in care organizatia comunista trebuie privita ca un produs de export al defunctei URSS.
Emisiunea a inclus si un interviu ([29:02-34:36], transcrierea mai jos) realizat in redactia Istoria Cercetasiei de catre Mirela Bazavan, redactor Radio Romania Actualitati.
Pagina emisiunii si inregistrarea audio integrala se gasesc aici.
Alin Dimancescu
[29:02]
George Popescu: Ioan Dimancescu este cel mai statornic organizator si comandant al cercetasilor, ulterior al strajerilor. Nepotul sau, domnul Alin Dimancescu, a fost de acord, la cererea colegei mele, Mirela Bazavan, sa povesteasca succint cateva din momentele organizatiei Cercetasii Romaniei din timpul bunicului sau.
Alin Dimancescu: Bunicul meu, Ioan Dimancescu, a fost unul din primii cercetasi, impreuna cu fratele sau, Dimitrie Dimancescu. Erau o generatie care vroia altceva, experientele cu Micii Dorobanti in contextul in care se lectura Jules Verne si alta literatura de aventuri nu mai aveau relevanta. A fost un gest spontan al fratilor Dimancescu care s-au organizat in aceste prime doua patrule, dupa care si-au cumparat uniforme, comandandu-le din Franta, de la un magazin de efecte cercetasesti. In acelasi timp un profesor Giurgea distribuia in scolile din Bucuresti o brosura, prin care populariza fenomenul cercetasiei, asa cum il descoperise in afara.
Mirela Bazavan: Dumneavostra ati staruit mult cercetand documentele bunicului asupra fenomenului cercetasiei in Romania. Pana la urma ce ii mana in lupta pe cercetasi?
AD: O suma de principii frumoase: Sa-ti servesti regele si tara, sa faci fapte bune, sa-ti ajuti aproapele, sa fii disciplinat, sa iti respecti colegii si comandantii. Trebuie sa luam in considerare si un context local, premergator intrarii Romaniei in primul razboi mondial, unde pe un fenomen de patriotism real, atat generatia matura cat si generatia tanara vroiau sa faca ceva pentru tara, si acestea nu sunt cuvinte mari, ca sa le spunem noi acum.
MB: Am vazut ca aveti foarte multe documente, foarte multe fotografii, insemne si insigne pastrate de la bunicul dumneavoastra. Poate ne spuneti ceva si despre uniformele cercetasilor.
AD: Ele in linii mari urmau specificatiile scoutismului englez, adica exista un standard legat de vestimentatie. Am avut placerea sa le vad la Muzeul Militar National, unde exista singura uniforma cercetaseasca completa, din cate cunosc. A apartinut lui Ulisse Samboteanu, directorul cercetasiei in perioada interbelica. Uniforma era intradevar de culoare kaki, cu centura cu pafta avand crinul si deviza “Gata Oricand”, palaria cu boruri si pantaloni trei-sferturi. Esarfa - de culoare rosie, cu un inel de prindere.
MB: Exista si un insemn distinctiv pentru fiecare cohorta?
AD: Erau chiar la nivelul grupelor. Exista traditia ca fiecare grupa sau centurie, unitatea superioara, sa aiba ca emblema un animal, stilizat. Aparea pe steagul unitatii respective si unitatea se mandrea ca este reprezentanta acelui animal, de la care cauta sa ia calitatile pozitive.
MB: Asadar aveau uniforma, steag, o lege, cantece…
AD: Cantece si cred ca aveau, mai presus de toate, principii si onoare. Comandantii lor veneau din zona militara sau din zona pedagogica, si poate ca acest nivel de competenta, de oameni seniori, a asigurat din primul moment o consistenta miscarii cercetasesti.
In jurnalul bunicului meu am o consemnare a unei conferinte tinuta la Fundatiile Carol I, acolo unde Nicolae Iorga a conferentiat catre tinerii cercetasi si el le-a dat cateva sfaturi. In momentul in care calatoresc, fac excursii, fac tabere, sa fie preocupati de ceea ce vad si sa-si noteze in mod ordonat in carnetelele lor, sa faca schite ale bisericilor pe care le intalneau, intr-o biserica sa vorbeasca cu preotul si sa vada daca mai sunt alte obiecte care sa poata fi interesante si valorificate intr-un circuit public.
MB: Mi-ati vorbit mult despre ce insemna spiritul cercetasesc. S-a transmis mai departe si in organizatiile strajerilor? Pentru ca, inteleg, bunicul dumneavoastra a trecut in ’37 in organizatia de atunci.
AD: Exista toata componenta de traditie cercetaseasca vis-a-vis de activitati si de organizare desi unele unitati fusesera rebotezate. Majoritatea cadrelor fusesera preluate de la cercetasie. Ulterior s-au facut doua centre (de comandanti) - Breaza si Predeal.
O caracteristica a strajeriei este ca a fost o miscare de tineret obligatorie. Totul se subjuga personalitatii marcante a regelui Carol al II-lea.
MB: Noi, cei care am cunoscut inainte de 1989 ceremonialul acela prin care deveneai pionier, putem face o asemanare?
AD: Putem sa facem, dar cred ca nu ar fi in avantajul pionerilor, ca sa spun asa. Daca maximum de atmosfera la pionieri era sa fi primit in organizatie la inchisoarea Doftana, la cercetasie si la strajerie festivitatile de initiere in organizatie aveau un caracter mult mai national, erau facute in anumite zile legate de sarbatori romanesti, de multe ori in prezenta membrilor casei regale, si prin acest lucru, un cu totul alt prestigiu.
Cel mai frumos lucru pe care l-am descoperit e legat de crezul care l-au avut acele generatii, legat de ce pot sa ofere ei tarii. Promovarile si functiile veneau in contextul in care iti ajutai tara si ajutai societatea.
GP: Alin Dimancescu – curantul istoriei miscarii cercetasilor din Romania.
Pe parcursul a 55 de minute, realizatorul George Popescu a moderat interventiile invitatiilor sai intr-un demers menit sa reconstituie aparitia cercetasiei la noi in tara, precum si sa ofere o valoroasa decantare a strajeriei lui Carol al II-lea. S-a incercat sa se inlature falsa teza a pionierilor romani ca si continuatori ai strajerilor, in conditiile in care organizatia comunista trebuie privita ca un produs de export al defunctei URSS.
Pagina emisiunii si inregistrarea audio integrala se gasesc aici.
Alin Dimancescu
[29:02]
George Popescu: Ioan Dimancescu este cel mai statornic organizator si comandant al cercetasilor, ulterior al strajerilor. Nepotul sau, domnul Alin Dimancescu, a fost de acord, la cererea colegei mele, Mirela Bazavan, sa povesteasca succint cateva din momentele organizatiei Cercetasii Romaniei din timpul bunicului sau.
Alin Dimancescu: Bunicul meu, Ioan Dimancescu, a fost unul din primii cercetasi, impreuna cu fratele sau, Dimitrie Dimancescu. Erau o generatie care vroia altceva, experientele cu Micii Dorobanti in contextul in care se lectura Jules Verne si alta literatura de aventuri nu mai aveau relevanta. A fost un gest spontan al fratilor Dimancescu care s-au organizat in aceste prime doua patrule, dupa care si-au cumparat uniforme, comandandu-le din Franta, de la un magazin de efecte cercetasesti. In acelasi timp un profesor Giurgea distribuia in scolile din Bucuresti o brosura, prin care populariza fenomenul cercetasiei, asa cum il descoperise in afara.
Mirela Bazavan: Dumneavostra ati staruit mult cercetand documentele bunicului asupra fenomenului cercetasiei in Romania. Pana la urma ce ii mana in lupta pe cercetasi?
AD: O suma de principii frumoase: Sa-ti servesti regele si tara, sa faci fapte bune, sa-ti ajuti aproapele, sa fii disciplinat, sa iti respecti colegii si comandantii. Trebuie sa luam in considerare si un context local, premergator intrarii Romaniei in primul razboi mondial, unde pe un fenomen de patriotism real, atat generatia matura cat si generatia tanara vroiau sa faca ceva pentru tara, si acestea nu sunt cuvinte mari, ca sa le spunem noi acum.
MB: Am vazut ca aveti foarte multe documente, foarte multe fotografii, insemne si insigne pastrate de la bunicul dumneavoastra. Poate ne spuneti ceva si despre uniformele cercetasilor.
AD: Ele in linii mari urmau specificatiile scoutismului englez, adica exista un standard legat de vestimentatie. Am avut placerea sa le vad la Muzeul Militar National, unde exista singura uniforma cercetaseasca completa, din cate cunosc. A apartinut lui Ulisse Samboteanu, directorul cercetasiei in perioada interbelica. Uniforma era intradevar de culoare kaki, cu centura cu pafta avand crinul si deviza “Gata Oricand”, palaria cu boruri si pantaloni trei-sferturi. Esarfa - de culoare rosie, cu un inel de prindere.
MB: Exista si un insemn distinctiv pentru fiecare cohorta?
AD: Erau chiar la nivelul grupelor. Exista traditia ca fiecare grupa sau centurie, unitatea superioara, sa aiba ca emblema un animal, stilizat. Aparea pe steagul unitatii respective si unitatea se mandrea ca este reprezentanta acelui animal, de la care cauta sa ia calitatile pozitive.
MB: Asadar aveau uniforma, steag, o lege, cantece…
AD: Cantece si cred ca aveau, mai presus de toate, principii si onoare. Comandantii lor veneau din zona militara sau din zona pedagogica, si poate ca acest nivel de competenta, de oameni seniori, a asigurat din primul moment o consistenta miscarii cercetasesti.
In jurnalul bunicului meu am o consemnare a unei conferinte tinuta la Fundatiile Carol I, acolo unde Nicolae Iorga a conferentiat catre tinerii cercetasi si el le-a dat cateva sfaturi. In momentul in care calatoresc, fac excursii, fac tabere, sa fie preocupati de ceea ce vad si sa-si noteze in mod ordonat in carnetelele lor, sa faca schite ale bisericilor pe care le intalneau, intr-o biserica sa vorbeasca cu preotul si sa vada daca mai sunt alte obiecte care sa poata fi interesante si valorificate intr-un circuit public.
MB: Mi-ati vorbit mult despre ce insemna spiritul cercetasesc. S-a transmis mai departe si in organizatiile strajerilor? Pentru ca, inteleg, bunicul dumneavoastra a trecut in ’37 in organizatia de atunci.
AD: Exista toata componenta de traditie cercetaseasca vis-a-vis de activitati si de organizare desi unele unitati fusesera rebotezate. Majoritatea cadrelor fusesera preluate de la cercetasie. Ulterior s-au facut doua centre (de comandanti) - Breaza si Predeal.
O caracteristica a strajeriei este ca a fost o miscare de tineret obligatorie. Totul se subjuga personalitatii marcante a regelui Carol al II-lea.
MB: Noi, cei care am cunoscut inainte de 1989 ceremonialul acela prin care deveneai pionier, putem face o asemanare?
AD: Putem sa facem, dar cred ca nu ar fi in avantajul pionerilor, ca sa spun asa. Daca maximum de atmosfera la pionieri era sa fi primit in organizatie la inchisoarea Doftana, la cercetasie si la strajerie festivitatile de initiere in organizatie aveau un caracter mult mai national, erau facute in anumite zile legate de sarbatori romanesti, de multe ori in prezenta membrilor casei regale, si prin acest lucru, un cu totul alt prestigiu.
Cel mai frumos lucru pe care l-am descoperit e legat de crezul care l-au avut acele generatii, legat de ce pot sa ofere ei tarii. Promovarile si functiile veneau in contextul in care iti ajutai tara si ajutai societatea.
GP: Alin Dimancescu – curantul istoriei miscarii cercetasilor din Romania.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu