Intr-o zi, în ora de algebră de la liceul Gheorghe Lazăr, a venit secretarul scolii şi i-a spus profesorului că “elevul Dimăncescu este chemat la biroul directorului”. Mi s-a făcut inima cât un purice. Când cineva era chemat la director, trebuia să fi comis o faptă gravă. Secretara mi-a spus să-mi iau şapca cu mine. Mă vedeam deja exmatriculat, nu numai din Liceul Lazăr, ci din toate liceele. Singurul lucru la care mă gândeam că mi se poate reproşa era faptul că scrisesem cu creta pe tablă un anunţ prin care îi îndemnam pe elevi să formeze o trupă de cercetaşi.
Cerusem permisiunea pentru asta şi răspunseseră cam 30 de băieţi la anunt. Ne intălniserărn în amfiteatru şi înfiinţaserăm prima trupă de cercetaşi din România în 1913. Funcţionasem noi aşa vreo două-trei luni, timp în care ieşeam duminica şi atrăgeam atenţia cu uniformele noastre comandate la Londra. In presă se publicase un articol care explica cu ce ne ocupam Şi cum am citit eu un articol intr-o revistă franţuzească, Lecture Pour Tous (1), despre mişcarea celor numiţi Les Éclaireurs (Boy Scouts (2) ), fondată de generalul locotenent englez Baden-Powell. In articol se povestea cum eu îi scrisesem direct lui Baden-Powell, care îmi răspunsese şi mă încurajase să înfiinţez o trupă de cercetaşi. De fapt, el îmi trimisese mai multe cărti, inclusiv cea mai renumită carte a sa, Scouting for Boys.
Toate aceste gănduri mi s-au evaporat din minte cănd, plin de ingrijorare, am intrat in biroul directorului. Fără să-mi adreseze vreun cuvânt, domnul Marin Dumitrescu m-a luat cu el afară, unde ne aştepta o trăsură cu cai. Am mers până la Ministerul Educaţiei, care in mod normal era închis publicului. Am fost lăsaţi să intrăm imediat şi apoi am intrat pe scara principală, care ducea direct la cabinetul ministrului, unde secretarul acestuia, Gabriel Giurgea, ne-a primit foarte amabil şi mi-a spus: „Domnul Ministru vă aşteaptă". Directorului i-a spus să aştepte în biroul secretarului!
In acel moment, în mintea mea totul s-a blocat. Ministrul I. G. Duca a întins braţele spre mine şi m-a înbrăţişat. A urmat un moment de tăcere, după care m-a întrebat:
- Cum de te-ai apucat tu să formezi o mişcare de cercetaşi? Giurgea şi cu mine ne-am găndit de mult să o înfiinţăm şi uite că tu ai făcut-o! Continuă cu ea şi nu lăsa pe nimeni să te oprească!
M-a îmbrătişat din nou, m-a luat de mână şi ne-arn intors în biroul secretarului, unde i s-a adresat domnului Dumitrescu pe un ton ferm:
- Domnule, faceţi tot posibilul ca Dimăncescu să aibă succes cu mişcarea lui. Acordaţi-i oricăt timp liber are nevoie pentru a se deplasa oricănd şi oriunde cu băieţii lui.
In timp ce respiram uşurat, mă gândeam totuși cu teamă la onoarea şi privilegiile care îmi erau acordate. Directorul m-a adus cu trăsura şi mi-a dat liber în acea după-amiază.
Nu am abuzat niciodată de privilegiile oferite. De altfel, mă simţeam jenat de situaţia care mi se crease în Liceul Lazăr. Când mă întâlneam cu dl. Dumitrescu în şcoală, dumnealui îmi spunea primiă „Bună ziua!". Era evident că ordinul ministrului Duca fusese discutat in consiliul profesoral. Toată lumea se purta bine cu mine (3). A existat la un moment dat o încercare de a rescrie istoria Cercetaşilor, în care i se atribuia principelui Carol rolul de fondator. In prima ediţie tipărită a mişcării nu au fost menţionate nici numele meu, nici cel al Liceului Lazăr. Aceste omisiuni nu au însemnat prea mult pentru mine, dar, pentru prima oară mi-a trecut prin cap ideea de lipsă de onestitate.
La o săptămână după intalnirea mea cu ministrul, primisem o mulţime de cereri de la băieţi care doreau să devină cercetaşi. Am pus o limită de 100 de membri. Mitilineu, colegul meu de clasă, mi-a sugerat să schimbăm denumirea englezească de Boy Scouts în cea românească de Cercetaşi. Aşa că anul următor mi-am condus echipa de „cercetaşi"
ln lunile verii anului 1913, am stat Ia Sinaia împreună cu fratele meu Ioan - zis Nelu și cu Alexandru Bogdan - Sandy, şi am format prima noastră patrulă de cercetaşi. Noi trei am tradus în romănă regulamentul pentru Boy Scouts şi am recompus textul promisiunilor din crezul cercetaşilor. Ni s-au alăturat cei doi fii ai colonelului Berindei şi încă doi fii ai proprietarului unei fabrici de ciocolată. Toată vara am făcut mici excursii pe munte şi, cu permisiunea părinților, am înnoptat în pădure, în adăposturi pe care le înjghebam din ramuri de pin.
Aşteptam cu nerăbdare începutul de an şcolar pentru a recruta noi membri. Numai că, dintr-odată, membrii s-au făcut o sută şi mi-am dat seama ce responsabilitate îmi asumasem. A merge într-o excursie cu o sută de băieţi de toate vărstele era o mare problemă de disciplină. A trebuit să impun ordine, chiar dacă eram de aceeaşi vărstă cu membrii mai vechi. Am stabilit o regulă de la început: nimeni nu avea voie să participe la vreo excursie fără încuviinţarea scrisă şi semnată de tatăl său.
Cel mai rebel şi indisciplinat membru era Ionel Ţăranu, fiul unuia dintre directoii revistei Furnica. Nu ştia ce însearnnă să asculți de un ordin si nu îl puteam plasa nicăieri. Era întotdeauna cu 10 metri înaintea noastră sau cu 10 metri în urmă. In timpul marşurilor, rădea de toată lumea. N-am avut inimă să-l dau afară pentru că era deştept foarte amuzant.
Anul şcolar a trecut repede. Apoi au venit complicatiile legate de tinereţea mea, ca lider. Colonelul Berindei, care comanda Garda Regală a Castelului Peleş din Sinaia, a înțeles că era o oportunitate şi a încercat să preia conducerea. Au fost şi alţii, precum profesorul Murgoci şi căpitanul Marinescu. A mai apărut la orizontul cercetaşilor şi o altă persoană ambițioasă, deşi bine intenţionată. Este vorba despre profesorul Mugur, de la școala generală din Sinaia, unde se afla castelul regelui. Profesorul şi-a organizat propriile trupe şi a confecţionat uniformele pe plan local. Şcoala lui a fost vizitată ocazional de principele Nicolae. Inrolăndu-l pe principe in trupa sa, dl Mugur a devenit dintr-o dată foarte vizibil.
- va urma -
(1) Lecture pour tous, 15 Septembre, Hachette et Cie, 1915, p. 132
(2) Cercetăşia pentru băieți - en.
(3) detaliile înfiinţării mișcării româneşti de Cercetaşi au fost relatate într-o Istorie a școlii, 1865-1935 Liceul Gh. Lazăr București, capitolul Cercetăşia la Liceul Lazărr, p. 282-287.
Călător fără hartă
Memoriile lui Dimitri D. Dimăncescu, 1896-1984
editate de Dan Dimăncescu
BTF, 2018
