Este bine ca intotdeauna sa ne putem da socoteala de departarea la care ne gasim de diferite puncte ce ne inconjoara, sa putem spune cu oarecare aproximatie bineinteles; pana la cutare sunt 500 metri, pana la casa din fund 1200 metri, etc.; adica sa fim in stare sa apreciem distantele.
Inainte de a intra in amanuntele aprecierei de distante, iata cateva date de cum apar vederei noastre diferite obiecte insufletite si neinsufletite la anumite distante.
Aprecierile variaza dupa timp. In general insa pe un timp frumos, o vedere buna dintr’un punct de observatie nu tocmai ridicat, campul de vedere de jur imprejur se poate intinde pana la 4 km.
Pe timp intunecat, ploios, el se reduce la 1 kilometru, 1 kilometru jumatate.
-Un ochiu bun insa, poate zari clopotnita unei biserici, ce s’ar gasi chiar la 15 kilometri departare, o casa acoperita cu tabla pana la 5 kilometri, arborii stufosi pana la 3,000 metri, stalpii de telegraf pana la 1,000 metri.
-Oricine are puterea de vedere normala, poate zari la 3 km , mase de oameni ce s’ar misca intr’o directie oarecare.
La aceasta distanta oamenii izolati, fie ca sunt pe jos, sau calari, se vad cu totul nelamurit, si n’ai putea spune -daca stau pe loc sau se misca, daca sunt calare sau pe jos.
-La 1,500 metri poti sa deosebesti daca omul e pe jos, calare sau cu caruta.
-La 900 metri poti sa-ti dai seama de numarul oamenilor, bineinteles daca sunt asezati intr’o ordine regulata.
-La 800 metri se deosebesc miscarile picioarelor si bratelor, se distinge capul calului si partile de imbracaminte.
-La 600 metri se deosibeste bine capul de restul trupului, miscarile picioarelor calului.
-La 500 metri se deosibeste bine capul oamenilor, calul de calaret, si culorile mai inchise ale imbracamintei.
-La 300 de metri se poate spune cum e imbracat omul, se aude si vocea.
-La 200 de metri se distinge si fata.
-La 150 metri vad mainile, nasturii daca sunt luciosi.
-La 100 de metri se observa locul ochilor.
-La 60 metri ochii se vad ca doua puncte negre.
-La 20 metri se deosebeste albul ochilor.
Toate acestea sunt relative intrucat starea atmosferica, felul cum sunt luminate obiectele si persoanele, va influenta asupra aprecierei. Ele trebuiesc considerate ca vazute pe timp senin si intr’o lumina uniforma.
Cercetasul insa nu trebue sa se multumeasca a spune ca pana la cutare om e atata, el trebue la inceput sa cerceteze, sa controleze si sa se convinga intr’adevar ca distanta a fost bine sau rau apreciata..
Si pentru aceasta, cercetasul nu se va folosi nici de bastonul sau, nici de vreun instrument intrucat echipamentul sau este foarte redus, ci de picioarele sale, parcurgand distanta ce a apreceiat’o. Insa pentru acest lucru trebuie sa stie masura pasului sau. Aceasta constitue ceea ce se numeste etalonarea pasului. In ce consta etalonarea pasului? In a parcurge in mers natural, de mai multe ori, o distanta de 100 metri, bine masurata pe teren si a vedea cati pasi sau dubli pasi, mai practic, a facut de cate ori a parcurs aceasta distanta. Odata de pilda, a facut 62 de dubli pasi, odata 60, odata 61. Face media si vede ca’i iese 61 de dubli pasi, masura constanta pe care o va intrebuinta intotdeauna pentru a masura o suta de metri. Cercetasul se zice ca si-a etalonat pasul si astfel pregatit va putea oricand controla aprecierea ce a facut’o pentru o anumita distanta, sa mearga 500 de metri si sa se opreasca acolo unde trebue, sau dintr’un punct oarecare in cadrul unei schite, prin aprecierea si reducerea la scara sa astearna pe hartie toate obiectele la departarea la care in realitate se gasesc unele de altele pe teren.
U.S. (Ulisse Samboteanu – nota red.)
articol publicat in Cercetasul, revista Cercetasilor Romaniei, Organ Oficial al Comandamentului Marei Legiuni, Nr.3, Mai 1930
