90 de ani de la Jamboreea de la Brasov

În introducerea acestui articol se cuvine  să definim termenul de jamboree: o adunare mare de cercetași care se desfășoară la nivel național sau internațional.
Jamboreea reprezintă punctul culminant din activitatea unui cercetaș și anume momentul în care acesta poate pune în aplicare, împreună cu patrula sa, ceea ce a învățat în ultima perioadă la activitățile curente și în tabarele premergătoare. Jamboreea oferă însă și perspectiva de a întâlni cercetași din alte grupuri din țara de origine sau din alte țări. Cercetașii sunt uniți de aceleași principii și Lege, se recunosc între ei prin însemne (floarea de crin), salut și uniformă.

Prima Jamboree s-a ținut în anul 1920, în Marea Britanie, la centrul expozițional Olympia din Londra. Au participat 8,000 de cercetași din 34 de țări. Următoarele ediții s-au ținut în Ermuleden, Danemarca, 1924 și Birkenhead, Marea Britanie, 1929 - un foarte mare succes de participare: 50,000 de cercetași.

În anul următor, la congresul general al cercetașilor (Arenele Romane, București, 23-27 Aprilie 1930), lt. col. Ulisse Sâmboteanu – directorul cercetășiei și comandantul delagației noastre la Jamboreea din Marea Britanie - prezenta un raport detaliat despre jamboree.  Congresul prefațează hotarârea Principelui Nicolae - comandantul Marii Legiuni a ceretașilor noștri - de a se organiza jamboree naționale din 2 in 2 ani. Prima ediție se organizeaza la Piatra Neamț (1930), urmează Sibiu (1932), Mamaia (1934) și Brașov (1936).

In 1936 organizațiile Cercetașii României și Cercetașele României sunt reunite în Cercetășia României. După ce din anul 1934 Cercetășia fusese inclusă în Oficiul de Educație a Tineretului Român (OETR), jamboreea de la Brașov precede cu numai câteva luni reorganizarea Străjii Țării (ianuarie 1937) si desființarea OETR, implicit și a Cercetășiei. Anul 1936 este vârful coabitării Străjeriei cu Cercetășia. Noțiunea de străjer începe să fie folosită din ce în ce mai des, anunțând schimbările iminente.

Jamboreea s-a desfășurat între 9 și 27 august 1936 la Brașov, în Poiană. La buna desfășurare a evenimentului (5.000 de participanți) au contribuit autoritățile locale (primăria și prefectura) și cercetașii brașoveni (Legiunea Brașov și comandanții de legiune și cohorta, dr. Sterie Stinghe și Stefan Furnica). (1)

Trebuie menționat că pentru buna desfășurare a jamboreei, ”drumul prin Scheiul Brașovului până afară din oraș, a fost frumos lărgit și pavat, iar pe o porțiune au fost amenajate două drumuri paralele, pentru ca circulația vehiculelor să se poată face în sens unic. Partea grea a fost însă îndulcirea pantei care urcă până la poiană. Drumul vechi a fost lărgit și pietruit, iar pe alocuri a fost părăsit pentru a se evita urcușurile prea înclinate, deschizându-se serpentine noi. S-a deschis astfel drum prin stâncă, întrebuințându-se pentru aceasta multe kilograme de dinamită. Astăzi șoseaua este aproape terminată și este accesibilă oricărui vehicul.”
In Poiană ”se amenajează chioșcuri, cabane și pavilioane. De asemeni, se construesc o băcănie pentru aprovizionarea cercetașilor și turiștilor, un spital de urgență, cabine telefonice.” (2)

“A 4-a Jamboree națională a cercetașilor s-a deschis la Poiana Brașov ieri la orele 3 și jumătate d.a. Priveliștea pitorească precum și întregul ansamblu al taberelor, din timp și cu multă grije instalate, au impresionat plăcut pe toți cei prezenți. M. S. Regele a onorat prin prezența Sa deschiderea Jamboreei. Au mai luat parte membrii guvernului în frunte cu d. Gh. Tătărescu, miniștrii Poloniei și Ungariei, înalții comandanți ai legiunilor cercetășești și ai oficiilor de educație fizică a tineretului, precum și numeroase personalități din lumea noastră didactică și sportivă. M. S. Regele Carol II a rostit cuvântarea de deschidere a jamboreei, subliniind rolul educativ al cercetășiei, care, pe lângă acțiunea învățământului nostru, asigură ceea ce se numește educația integrală. A patra Jamboree națională fiind declarată deschisă, s-a trecut apoi la vizitarea taberei, modul de prezentare atrăgând admirația tuturor.” (3)


foto: Suveranul sosind la deschiderea jamboreei; coperta Ilustrațiunea Română, 18 aug 1936

Din cuvântarea regelui: “Cercetăşia şi Străjeria au de scop de a fi ajutătoarele şcoalei, întru aceia că ceiace tinerii au învăţat pe băncile şcoalei vor trebui să ştie să le aplice în viaţa de toate zilele, căci un învăţământ searbăd, care nu-şi are utilitatea lui, este totalmente nefolositor. […]
Noi am numit educaţiunea pe care o facem aci o educaţiune integrală, fiindcă ea este o educaţiune fizică, o educaţiune a sufletului şi o educaţiune naţională şi totodată o aplicaţiune a învăţămintelor dobândite în şcoală - fiindcă trebue să pricepem precum a spus atât de bine şi de preşedinte al Asociaţiei profesorilor secundari aci, că învăţământul fără suflet şi fără aplicaţii rămâne gol. Ştiu că voi putea găsi în sufletul profesorimii noastre atâtea elemente câte ne trebue ca să ajute şi să ridice această nouă mişcare a sufletului poporului românesc.” (4)

Despre atmosfera din tabără: ”Serviciul sanitar este admirabil organizat, cu concursul medicilor municipiului, al Cinicii Roşii şi al medicilor cercetaşi.
D. dr. Tarquinus Prişcu, primarul municipiului, se interesează de aproape de nevoile cercetaşilor pentru a nu lăsa nimic de dorit. S-au fixat noi preţuri convenabile, piaţa jamboreei fiind bine aprovizionată. D. profesor Sterie Stinghe, comandantul cohortei Virgil Oniţiu, Braşov, depune toate sforţările pentru ca cercetaşii să nu ducă lipsă de nimic.
Cercetaşii petrec în corturi, în voe bună, lucrând pe afară numai patrulele de serviciu.
Când ploaia stă, cercetaşii lucrează Ia instalări de radio, telegrafie fără fir şi aparare pasivă.
Seara, se fac şezători în cortul mare, special amenajat, sau la microfonul instalat în localul comandantului, la program contribuind şi legiunile de cercetaşi străine.
Fanfara cercetaşilor polonezi a învăţat marşul cercetaşilor români, pe care îl cântă cu multă mândrie, la microfon.
Cum la jamboree au particip pat şi cercetaşi sub 10 ani, aceştia părăsesc tabăra nemaiputând suporta timpul nefavorabil.
Serviciul de propagandă, condus de d-nii prof. Botezatu, prof. Goia, prof. Manoliu, prof. Lescav etc. se strădueşte ca şezătorile să fie cât mai reuşite, pentru că viaţa în jamboree să nu aibă nici-o înrâurire în a strica buna dispoziţie a cercetaşilor.
D. colonel Sâmboteanu, secondat de toti organizatorii jamboreei, este veşnic în mijlocul cercetaşilor şi viaţa se strecoară pe nesimţite în cântece şi veselie.” (5)


foto: aspect general asupra Jamboreei, la lucru, în tabără, Ilustratiunea Română, 26 august 1936

Pe durata jamboreei, timp de 2 zile s-a desfășurat Congresul comandanţilor de cercetaşi. “Domnul colonel Sâmboteanu deschide şedinţa cu o dare de seamă asupra activităţii şi problemelor cercetăşeşti la ordinea zilei. Regelui. [...] Arată instituţiile cu care colaborează cercetășia şi anume: şcoala, O. E. T. R., armata, biserica şi familia. Vorbeşte despre încadrarea cercetăşiei conform legii O.E.T.R. şi despre contopirea organizaţiei cercetaşelor cu a cercetașilor, evidenţiind foloasele acestor evenimente.  Azi. Cercetăşia numără 548 unităţi cu 2.500 comandanţi şi 57.000 cercetaşi.” (6)

Referitor la coabitarea Cercetășiei cu Straja Țării, de notat raportul prezentat de către dl col. Nadolu Toma: ”Legătura între cercetăşie şi străjerie, privită din punct de vedere al organizării comandamentelor şi dacă comandanţii de cercetaşi pot fi şi comandanţi de străjeri“. (7)

Au fost realizate însemne de eveniment, compuse din ecuson și insignă de baston.


foto: ecuson și insignă de baston, colecția Dimăncescu 

Cu ocazia jamboreei de la Brașov s-a tipărit o emisiune filatelică compusă dintr-o serie de 3 timbre. De notat ca România interbelică este considerată ca fiind țara cu cea mai buna reprezentare filatelică pe tematica cercetășească. (8)


foto: seria de mărci poștale dedicata jamboreei, având ștampila de eveniment a oficiului poștal din Poiana Brașov, colecția Dimăncescu


Alin Dimăncescu


Surse:
1, 8 - Cercetasia Romaniei / cercetasia.ro
2. Ion Vornic, Primăria orașului Brașov și cea de a 4-a jamboree, Gazeta Sporturilor, 3 august 1936
3. Ieri s-a deschis la Poiana Brașov, în prezența Suveranului și a guvernului, a lV-a jamboree națională”, Capitala, 11 august 1936
4. Dimineața, 12 august 1936
5. In tabăra jamboreei naţionale dela Poiana Braşovului, Universul, 14 august 1936.
6. Deschiderea Școalei de comandanți, Universul, 10 august 1936
7. Dimineaţa, 9 august 1936

Selecțiile din presa vremii s-au realizat folosind serviciile Arcanum / arcanum.com

Notă: articolul a apărut în revista Între Chetri - Foaie de Suflet din Șcheii Brașovului, nr. 139 - 140, 2026

Inaugurarea Centrului Cultural Titu

Luni, 14 septembrie, a avut loc ceremonia oficiala de inaugurare  a Centrului Cultural Titu, in cadrul unu eveniment dedicat comunitatii locale si traditiilor orasului.
Dupa discursurile oficialitatilor si taierea pangilcii noului asezamant, a urmat un tur al spatiilor centrului, unde au fost amenaajate expozitii temporare.
In una din salile de la etaj au fost prezentate episoade reprezentative legate de istoria localitatii. Unul dintre acestea evoca, printr-o selectie de fotografii si ilustratii de epoca, destinul fratiilor Dimitrie si Ioan Dimancescu - primii cercetasi, eroi in Primul Razboi Mondial.
Cercetasii traditionali au participat cu o patrula si elemente suplimentare:
-cercetas purtand un costumat interbelic (replica) si accesorii originale
-drapel cercetasesc interbelic (replica), afis, fotografii si carti. 


Prezentarea panoului si a exponatelor a fost realizata de catre Alin Dimancescu - presedinte ACT-RO.
Domnul Laurențiu Costache, primarul localitatii, a primit un exemplar din Calator fara Harta - memoriile lui Dimitrie Dimancescu. 
Multumim pentru invtatie organizatorului spatiilor expozitionale -  Asociatia DAR Development.

Gata Oricand!


Frații Dimitrie (1896-1984) și Ioan (1898-1951) Dimăncescu, se nasc în Titu și își petrec primii ani din viață în locuinta de serviciu din Gara Titu, al carei Șef de gară era tatăl lor, Dumitru. După ce se vor muta în București, ca elevi ai Liceului „Gheorghe Lazăr”, vor înființa prima organizație cercetășească din România. Au făcut parte din rândurile mișcării și au susținut-o direct sau la modul simbolic următorii membri ai familiei regale: principele Carol (viitorul rege Carol al II-lea), principele Nicolae, principesa Ileana, principele Mihai (viitorul rege Mihai I, cunoscut în copilărie drept „Voievodul de Alba Iulia”).
Frații Dimăncescu se înrolează ca voluntari și, ca tineri ofițeri, devin eroi în campaniile din anii 1916-1919. La terminarea războiului, Ioan Dimăncescu se va îndrepta către cariera militară, avand funcții de conducere pe linie sportivă și în mișcarea cercetășească. În perioada interbelică, Dimitrie Dimăncescu - inginer și diplomat - a fost consul al României în Statele Unite, unde s-a si stabilit in exil, după Al Doilea Război Mondial. Fiul său Dan (consul onorific al Românei în SUA) și nepotul Nick Dimăncescu au realizat filmul Cota 789 - Ultima Redută, având ca temă experiența fraților Dimăncescu pe frontul românesc în timpul Primului Război Mondial. Alin, nepotul lui Ioan Dimăncescu, este istoriograful mișcării cercetășești și președintele Cercetașilor Tradiționali (ACT-RO).

- prezentare panou -

Viitorul tarii

"Viitorul țărei e în mâna voastră!"
Extras din jurnalul cercetasului Dimitrie Dimancescu (decembrie 1914).
Dedicatie din partea lui Grigore Brezeanu - regizor, scenarist si actor. Ilustratie  DD.

Cel mai vechi film cercetasesc (Braila, 1915)

Cel mai vechi film de arhiva despre cercetasia noastra are ca subiect o festivitate de depunere de juramant, desfasurata la Braila, pe data de 24 ianuarie 1915.
Documentarul a fost prezentat in avanpremiera la evenimentul de lansare al Asociatiei Cercetasilor Traditionali din Romania (ACT-RO) (2014). Materialul integral se afla in fondul Arhivei Nationale de Filme (ANF), detinatoarea exclusiva a drepturilor de difuzare.


Evenimentul este relatat de catre Dimitrie Dimancescu - seful patrulei de protocol care il insotea pe A.S.R. Principele Carol la aceste festivitati - in jurnalul sau de cercetas 



Sâmbată 24 ianuarie 1915
La şapte plecăm cu trenul la Brăila (din Buzau - n. red). 
Vreme frumoasă. La 10 suntem acolo. Autorităţile fac primire frumoasă A.S. Principele Carol.
Nistor şi Vasilescu ne aşteaptă la gară. Ei sosiseră cu trenul de 5. 

Plecăm în automobile la locul legământului, care e organizat în Piaţa Sf. Arhangheli.
După jurământ şi defilare, mergem cu tramvaiul la Lacul Sărat. Vizităm în fugă parcul şi băile. La 12 si ½ luăm masa la restaurantul “Bolintineanu”. Ni s-a servit următorul
Meniu
Supă cu macaroni
Friptură viţel cu fasole verde
Apă şi mandarine
După amiaza puţin repaus la cofetăria Vladimir şi apoi la gară, de unde cu trenul plecăm la Galaţi.


Sambata 23 mai 2026, un grup de cercetasi bucuresteni a facut o deplasare la Braila.
Dupa o vizita pe un vas emblematic al istoriei noastre navale si o croziera pe Dunare, cercetasii au pornit la pas prin Braila. Ajunsi in Piata Traian, fosta Piata Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril, centrul istoric al orasului, am identificat cladirile care apar in cadre din filmul document, salutand amintirea primilor nostri cercetasi, prezenti in acest loc, acum 111 ani.





Alin Dimancescu

Interviu document

Interviu document cu dl. Nicu Anușca - membru de onoare ACT-RO, comandant în cercetășia tradițională de după 1990.
Pana la editarea variantei integrale, publicam extrase din interviu, un cadou de Craciun!



Episodul 1


Episodul 2


Episodul 3


Episodul 4


Episodul 5


realizator: Alin Dimancescu
video: Sabin Dron, 438 Playhouse
filmare: 26 septembrie 2024

Cercetașii - Inceputuri (ep. 1)

ilustrație: jurnalul de cercetaș al lui Dimitrie Dimăncescu 

Intr-o zi, în ora de algebră de la liceul Gheorghe Lazăr, a venit secretarul scolii şi i-a spus profesorului că “elevul Dimăncescu este chemat la biroul directorului”. Mi s-a făcut inima cât un purice. Când cineva era chemat la director, trebuia să fi comis o faptă gravă. Secretara mi-a spus să-mi iau şapca cu mine. Mă vedeam deja exmatriculat, nu numai din Liceul Lazăr, ci din toate liceele. Singurul lucru la care mă gândeam că mi se poate reproşa era faptul că scrisesem cu creta pe tablă un anunţ prin care îi îndemnam pe elevi să formeze o trupă de cercetaşi. 

Cerusem permisiunea pentru asta şi răspunseseră cam 30 de băieţi la anunt. Ne intălniserărn în amfiteatru şi înfiinţaserăm prima trupă de cercetaşi din România în 1913. Funcţionasem noi aşa vreo două-trei luni, timp în care ieşeam duminica şi atrăgeam atenţia cu uniformele noastre comandate la Londra. In presă se publicase un articol care explica cu ce ne ocupam Şi cum am citit eu un articol intr-o revistă franţuzească, Lecture Pour Tous (1), despre mişcarea celor numiţi Les Éclaireurs (Boy Scouts (2) ), fondată de generalul locotenent englez Baden-Powell. In articol se povestea cum eu îi scrisesem direct lui Baden-Powell, care îmi răspunsese şi mă încurajase să înfiinţez o trupă de cercetaşi. De fapt, el îmi trimisese mai multe cărti, inclusiv cea mai renumită carte a sa, Scouting for Boys. 

Toate aceste gănduri mi s-au evaporat din minte cănd, plin de ingrijorare, am intrat in biroul directorului. Fără să-mi adreseze vreun cuvânt, domnul Marin Dumitrescu m-a luat cu el afară, unde ne aştepta o trăsură cu cai. Am mers până la Ministerul Educaţiei, care in mod normal era închis publicului. Am fost lăsaţi să intrăm imediat şi apoi am intrat pe scara principală, care ducea direct la cabinetul ministrului, unde secretarul acestuia, Gabriel Giurgea, ne-a primit foarte amabil şi mi-a spus: „Domnul Ministru vă aşteaptă". Directorului i-a spus să aştepte în biroul secretarului! 

In acel moment, în mintea mea totul s-a blocat. Ministrul I. G. Duca a întins braţele spre mine şi m-a înbrăţişat. A urmat un moment de tăcere, după care m-a întrebat: 

- Cum de te-ai apucat tu să formezi o mişcare de cercetaşi? Giurgea şi cu mine ne-am găndit de mult să o înfiinţăm şi uite că tu ai făcut-o! Continuă cu ea şi nu lăsa pe nimeni să te oprească! 

M-a îmbrătişat din nou, m-a luat de mână şi ne-arn intors în biroul secretarului, unde i s-a adresat domnului Dumitrescu pe un ton ferm: 

- Domnule, faceţi tot posibilul ca Dimăncescu să aibă succes cu mişcarea lui. Acordaţi-i oricăt timp liber are nevoie pentru a se deplasa oricănd şi oriunde cu băieţii lui. 

In timp ce respiram uşurat, mă gândeam totuși cu teamă la onoarea şi privilegiile care îmi erau acordate. Directorul m-a adus cu trăsura şi mi-a dat liber în acea după-amiază. 

Nu am abuzat niciodată de privilegiile oferite. De altfel, mă simţeam jenat de situaţia care mi se crease în Liceul Lazăr. Când mă întâlneam cu dl. Dumitrescu în şcoală, dumnealui îmi spunea primiă „Bună ziua!". Era evident că ordinul ministrului Duca fusese discutat in consiliul profesoral. Toată lumea se purta bine cu mine (3). A existat la un moment dat o încercare de a rescrie istoria Cercetaşilor, în care i se atribuia principelui Carol rolul de fondator. In prima ediţie tipărită a mişcării nu au fost menţionate nici numele meu, nici cel al Liceului Lazăr. Aceste omisiuni nu au însemnat prea mult pentru mine, dar, pentru prima oară mi-a trecut prin cap ideea de lipsă de onestitate. 

La o săptămână după intalnirea mea cu ministrul, primisem o mulţime de cereri de la băieţi care doreau să devină cercetaşi. Am pus o limită de 100 de membri. Mitilineu, colegul meu de clasă, mi-a sugerat să schimbăm denumirea englezească de Boy Scouts în cea românească de Cercetaşi. Aşa că anul următor mi-am condus echipa de „cercetaşi"

ln lunile verii anului 1913, am stat Ia Sinaia împreună cu fratele meu Ioan - zis Nelu și cu Alexandru Bogdan - Sandy, şi am format prima noastră patrulă de cercetaşi. Noi trei am tradus în romănă regulamentul pentru Boy Scouts şi am recompus textul promisiunilor din crezul cercetaşilor. Ni s-au alăturat cei doi fii ai colonelului Berindei şi încă doi fii ai proprietarului unei fabrici de ciocolată. Toată vara am făcut mici excursii pe munte şi, cu permisiunea părinților, am înnoptat în pădure, în adăposturi pe care le înjghebam din ramuri de pin. 

Aşteptam cu nerăbdare începutul de an şcolar pentru a recruta noi membri. Numai că, dintr-odată, membrii s-au făcut o sută şi mi-am dat seama ce responsabilitate îmi asumasem. A merge într-o excursie cu o sută de băieţi de toate vărstele era o mare problemă de disciplină. A trebuit să impun ordine, chiar dacă eram de aceeaşi vărstă cu membrii mai vechi. Am stabilit o regulă de la început: nimeni nu avea voie să participe la vreo excursie fără încuviinţarea scrisă şi semnată de tatăl său. 

Cel mai rebel şi indisciplinat membru era Ionel Ţăranu, fiul unuia dintre directoii revistei Furnica. Nu ştia ce însearnnă să asculți de un ordin si nu îl puteam plasa nicăieri. Era întotdeauna cu 10 metri înaintea noastră sau cu 10 metri în urmă. In timpul marşurilor, rădea de toată lumea. N-am avut inimă să-l dau afară pentru că era deştept foarte amuzant. 

Anul şcolar a trecut repede. Apoi au venit complicatiile legate de tinereţea mea, ca lider. Colonelul Berindei, care comanda Garda Regală a Castelului Peleş din Sinaia, a înțeles că era o oportunitate şi a încercat să preia conducerea. Au fost şi alţii, precum profesorul Murgoci şi căpitanul Marinescu. A mai apărut la orizontul cercetaşilor şi o altă persoană ambițioasă, deşi bine intenţionată. Este vorba despre profesorul Mugur, de la școala generală din Sinaia, unde se afla castelul regelui. Profesorul şi-a organizat propriile trupe şi a confecţionat uniformele pe plan local. Şcoala lui a fost vizitată ocazional de principele Nicolae. Inrolăndu-l pe principe in trupa sa, dl Mugur a devenit dintr-o dată foarte vizibil. 


- va urma -


(1) Lecture pour tous, 15 Septembre, Hachette et Cie, 1915, p. 132
(2) Cercetăşia pentru băieți - en.
(3) detaliile înfiinţării mișcării româneşti de Cercetaşi au fost relatate într-o Istorie a școlii, 1865-1935 Liceul Gh. Lazăr București, capitolul Cercetăşia la Liceul Lazărr, p. 282-287.

extras din:
Călător fără hartă
Memoriile lui Dimitri D. Dimăncescu, 1896-1984
editate de Dan Dimăncescu
BTF, 2018

Ion Iliescu și Cercetașii

A plecat dintre noi fara sa dea socoteala pentru faptele comise. Fiind liber cugetator, sufletul sau probabil ca va hoinari de-a pururi printre formatiuni stelare.


Sincere condoleante celor care l-au apreciat!

In anul 2003, Ion Iliescu a fost ales Presedinte de Onoare al Organizatiei Nationale "Cercetasii Romaniei" (ONCR). 


A fost un apropiat al organizatiei in mandatele sale de presedinte. Ion Iliescu a semnat si Hotararea 83 / 1995 a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT), act neconstitutional prin care se incerca  desfiintarea celorlalte asociatii de cercetasi din Romania si, totodata, se acorda ONCR sprijinul total al structurilor statului.


Alin Dimancescu



vezi si:

Tabara de cercetasi - Sovata, 1931

In anul 1931, tabara de vara a cercetasilor bucuresteni din Cohorta I Galben* s-a desfasurat la Sovata.
Pe durata a 30 de zile, cercetasii au transpus in fapta un crez frumos:

Viata in aer liber este deviza noastra.
Mai multa lumina, mai multa sanatate.

Era permisa si participarea elevilor necercetasi.
Costul taberei a fost de 1800 de lei, incluzand transport, intretinere si excursii in imprejurimi.


Tabara era condusa de comandantul cohortei I Galben, prof Mihai Iacob, Acesta preluase comanda cohortei dupa ce cpt. Ioan Dimancescu se retrasese in urma unui incident terminat cu un duel cu Valeriu Tebeica -  comandantul cohortei IV Verde, secretarul Asociatiei "Cercetasii Romaniei".

Alin Dimancescu


* sectorul I Galben corespundea in perioada interbelica cu suprafata actuala a sectorului 1
vezi si:  sectoarele Bucurestiului

foto afis: colectia Dimancescu

citeste si:

Iisus si cercetasii

In prima zi de Paste am postat o carte postala cercetaseasca, care ilustreaza atat de frumos valorile cercetasiei, Legea, Promisiunea si legatura lor cu Credinta si Divinitatea. Legatura care in aceste zile este intarita prin semnificatia sacrificiul si vestea invierii Fiului Domnului.

Iisus vorbind cu un cercetas, 1926, Márton L.
darabanth.com/en/online-auction

Tema Iisus si cercetasii este abordata in cercetasia interbelica de inspiratie catolica (Jacques Sevin -  figura reprezentativa), ulterior fiind emblematica in cercetasia catolica reorganizata intre anii 1948 - 1956, astazi sub umbrela International Catholic Conference of Scouting (ICCS) sau a International Union of Guides and Scouts of Europe (Fédération du Scoutisme Européen - FSE).

Nu stiam nimic despre autorul ilustratiei. M-am documentat de pe site-ul Scouts on Stamps Society International (SOSSI), iesind cumva cu articolul de fata din tematica (romaneasca a) portalului.
 
Lajos Márton a fost un artist maghiar, cunoscut pentru ilustratiile sale de pe cartile postale cercetasesti din anii '20 si '30.  Cartile sale postale au atras atentia la nivel mondial in timpul celei de a 4-a Jamboree Internationale, care a avut loc în Ungaria, in anul 1933. S-a estimat ca artistul a produs peste 200 de modele diferite pentru carti postale cercetasesti.

Un cercetas spune intotdeauna adevarul, 1937, Márton L. 
sossi.org

Márton s-a nascut la 18 octombrie 1891, in Transilvania, pe atunci parte a imperiului austro-ungar.
A inceput sa deseneze la varsta de 4 ani pe mobilierul si peretii casei sale.  In gluma, a spus ca a primit primele recompense pentru arta sa de la tatal sau care si-a exprimat aprecierea cu un bat.
Prima sa expozițte publica a fost în perioada Craciunului 1916.
A participat la cea de-a 2-a Jamboree Internationala din Danemarca in 1924, ca parte a unei echipe restranse de 48 de membri, alaturi de Pál Teleki, Cercetasul sef al Ungariei, mai tarziu prim-ministrul tarii. A spus ca Jamboreea a fost una dintre cele mai memorabile experiente ale sale. 
In 1929 a participat, la a 3-a Jamboree Internationala din Anglia.
 
Lajos Márton este considerat unul dintre pionierii cercetasiei ungare. A fost membru al Comitetului Executiv al Asociatiei Cercetasilor Maghiari.

De-a lungul carierei sale a creat 6000 de desene care includ 270 de coperti, 3000 de ilustrații (printre ele 600 pana la 700 de schite cercetasesti si 1800 pana la 2000 de desene pentru carti pentru tineri. A avut un mare succes cu creatiile sale in Danemarca, unde un album a fost vandut in 15.000 de copii. 

Lajos Márton
kieselbach.hu

Márton a murit la Budapesta, pe 26 ianuarie 1953.  Dupa caderea comunismului si la centenarul nasterii sale, in 1991, ramasitele sale au fost reinhumate intr-o cripta sfintita din Manastirea Franciscana din Budapesta. Un necrolog afirma ca a fost artist/pictor, restaurator, designer de timbre, pictor de fresce in noua biserici maghiare, precum si la Vatican.

Alin Dimancescu

„Gata oricând!“ Povestea cercetașilor români, de la un grup de liceeni la Casa Regală

File de istorie cercetășească.
De la primele patrule ale liceenilor lăzăriști până la anii '90.

"Începută în urmă cu 111 ani, mișcarea cercetășească încă supraviețuiește în rândul unei generații conectate mai degrabă la lumea virtuală decât la cea reală. Mai mulți copii și tineri învață să urce muntele cu un rucsac în spinare, să își aprindă un foc la care să se încălzească sau să se orienteze în oraș fără Google Maps" [citeste mai departe]
Marina Iancu, adevarul.ro

Cercetășia la Liceul Lazăr

de Alexandru Daia
Inspector la Ministerul Agriculturii și Domeniilor


Implinirea celor 75 de ani, de  splendidă activitate, a centrului de cultură, care este liceul „Gh. Lazăr", ne dă prilejul binevenit, de a aminti în acest volum comemorativ, despre o altă aniversare, pe care numai această şcoală, în Ţara Românească, o poate revendica. 

In anul şcolar de faţă s'au împlinit 21 de ani dela înfiinţarea cercetăşiei în România. Este o aniversare, care parţine în bună parte, tot vechiului Liceu „Gh. Lazăr". A trecut sub tăcere, fie din necunoaşterea faptelor, fie din pricini pe care nu aveam cum să le ştim. 

Era în primele zile ale toamnei lui 1913. Vigurosul elev al liceului „Lazăr", Titi Dimăncescu, citind un număr din revista parisiană „Lecture pour tous", găseşte un articol, frumos ilustrat, intitulat „Les eclaireurs", denumirea pe care Francezii o dau cercetaşilor, corespondentul britanicului „boy-scout", în ţara unde, în 1908, s'a început pentru întâia oară, mişcarea, cercetăşească.

Mai bine de cinci ani trecuseră, de când această idee se realizase în Anglia şi de când începuse să se răspândească in tot occidentul Europei, ca şi în America. La noi, ţară latină, cu legături de cultură prea strânse cu Franţa, informânclu-ne mai întotdeauna de stările din alte ţări mai mult prin ceeace ne aducea publicistica franceză, nu se cunoştea noul crez al tineretului, cercetăşia. Mişcarea, de altfel, pătrunsese târziu şi In Franţa. 

A fost suficient ca „Lecture pour tous" să treacă din mână în mână şi ca entuziasmul neîntrecut al prietenului Titi Dimăncescu, astăzi consul al României la San-Francisco, să scoată din toropeala lăsată de vacanţă, pe câţiva dintre colegii de liceu, pentru ca mişcarea cercetăşească să ia fiinţă şi la noi. Prima patrulă cuprindea pe Dimănceşti - Titi şi Nelu - pe Berindey - Mustic, Bebe, Emil şi Vlad - toţi elevi ai liceului „Lazăr". Curând după aceia, s'au mai adăogat alţi 35 de elevi, perfect echipaţi, purtând costume aduse direct dela Paris, deoarece, dispunând de mijloace, putuseră să şi le procure fără întârziere. 

Incerc să amintesc pe toţi aceia care, adevăraţi pioneri ai cercetăşiei, au format atunci acel grup dela Liceul „Lazăr", împrejurul căruia, mai târziu, s'a desvoltat întreaga noastră mişcare cercetăşească. 
Titi Dimăncescu, managerul lor, voluntar şi entuziast, era un şef în toată puterea cuvântului. Fraţii Berindey aveau aptitudini muzicale şi formau „orchestra" noastră de ocarine, în sunetele căreia mergeam în pas cadenţat, pe melodia unui imn garibaldian. Iată-i pe fraţii Morţun, Bădică şi Bebe; primul, gras şi greoi ca un pachiderm, trăgea după el pe cel de-al doilea, întocmai ca un elefant care-şi târăşte puiul. Iată-l pe Sandu Crivetz, cu părul vâlvoi în cap, pedalând furios, pe bicicleta cu venea în goană la adunări; iată-l pe blondul Riri Aslan, mare, puternic şi veşnic râzător. Şi alţii: Bebe Bălăcescu „bon enfant", cu aer blazat, distant şi dându-şi importanţă; Ion Dumitrescu, temutul, de astăzi, polemist al „Curentului", sportiv şi biciclist; Radu Beller, aviatorul de mai târziu, înalt, slab, mergând cu paşi de bărzoi şi „navigând", cu înălţimea lui, pe deasupra capetelor celorlalţi, urmat de Gh. Beller, frate-său, ofiţer în marina de comerţ; Sever Alexandrescu, elegant și „poseur"; fraţii Gesticone, timizi ca nişte fete de pension; fraţii Costa-Foru, tăcuţi şi convinşi în rolul de cercetaşi; Alexandru Bogdan, Nicu Istraty, Gărdescu, Niţescu (voluntarul dela 1913), Mihnea Socec (acum aflat prin America), Ioachimescu, Ştefan şi Gheorghe Balş, Volansky, Ionel Ţăranu, Ghica-Budeşti, Gody Simionescu, Dinu Băicoianu, Lipăneanu, fraţii Dimolescu, Brancovici (Box) şi subsemnatul, care deşi nu învăţam atunci la „Lazăr", însă, prieten cu cei mai mulţi dintre ei, mă adăogasem grupului, pentru a nu mai părăsi, până astăzi, cercetăşia. 

La început, grupul nostru producea nedumerire. Lumea se uita după noi, curioasă şi intrigată în acelaş timp. Nu aveam un program bine stabilit şi căutam să stabilim o doctrină (?) (dacă se poate folosi acest cuvânt) mişcându-ne în excursiuni mici şi timide. 

Noutatea faptului, mai mult decât altceva, ne amuza îndestul, pentru a continua să activăm. In acest timp, apare colonelul adjutant Gr. Berindey, astăzi general în rezervă şi preşedinte al Asociaţiei Cercetaşilor din Războiul 1916-1919. Acesta, inţelegând importanţa mişcării începute de tineretul Liceului „Lazăr", printre care erau proprii săi nepoţi şi copii, ia în mâna sa chestiunea cercetăşiei şi în vara lui 1914, cu un comitet central, din care făceau parte o seamă de personalităţi, cercetăşia ia fiinţă în chip oficial. In fruntea cercetasiei era Principele Carol, regele de astăzi, cu o concepţie generoasă şi cu idei rnari, în ce priveşte opera de educare a tineretului. Sunt aceleaşi idei pe care, mai târziu, le-a extins şi le-a aplicat maselor populare, prin „Fundaţia" Sa. 

Multă vreme, activitatea cercetăşească s'a concentrat la Liceul „Lazăr", căci, cu toate că mişcarea se întinsese, cuprinzând toate şcolile secundare din Bucureşti şi mai apoi pe cele din întreaga ţară, centuria I-a „Lazăr", era cea mai numeroasă centurie din Bucureşti, aceea către care tindeau cercetasii şi din alte scoli. Era o centurie socotită „de elită", o centurie cu „tradiţie", la care Principele Carol venea mai des, o inspecta sau o conducea ca un adevărat comandant înnăscut. Principele Nicolae, însoţit de bunul fost secretar al M. S. Reginei Maria, Denize Gaetan, venea, deasemeni, în chip regulat, spre a-şi face activitatea. cercetăşească. 

Când aveam o festivitate mai însemnată, centuria I-a „Lazăr" era prezentă; când o delegaţie de cercetaşi trebuia să participe la vreun legământ al noilor cercetaşi din provincie, aci se forma grupul care trebuia să plece; când se făcea o excursie mai importantă, tot în sânul acestei centurii se puneau la cale cele necesare; când trebuia să urăm de Moş Ajun sau de Anul Nou, la Palatul Regal, de aci porneau colindătorii. 

Cu centuria „Lazăr" am făcut excursiuni de neuitat. Cu ea am ajuns să cunosc împrejurimile mai depărtate ale Bucureştilor, pe cari puţini le cunoşteau pe atunci: Perişul, Scroviştea, Ţigăneştii, Căldăruşanii, Snagovul, Gherghiţa, Grecii, etc.. Vedeam locuri frumoase, prin pitorescul lor şi măreţe, prin tre-cutul istoric pe care îl evocau puternic. Mi-amintesc şi de o excursie făcută la Copăceni, în a treia zi de Crăciun, în anul 1914, ca invitaţi ai Principelui Carol. Câtă voioşie, câtă. tinereţe! Câtă admiraţie nu a născut în noi toţi, simplitatea, atitudinea prietenoasă pe care o avea faţă de fiecare dintre noi, viitorul rege al țării! 

Dar a venit răsboiul şi activitatea de excursiuni a încetat. Cercetaşii liceului „Lazăr" s'au dus şi ei, să-şi facă. datoria pentru ţară. Unii, cei mai mari, au trecut în rândul ostaşilor ca voluntari; cei mai mici au rămas să slujească în spitale şi la serviciile lipsite de braţele celor cari luptau pe front. Liceul „Lazăr", acela de unde pornise cercetăşia, a bine-meritat Incă odată, de la Patrie. 

După răsboi, activitatea cercetă'şească la Liceul „Lazăr" a reînceput sub auspiciile cele mai bune, caşi întreaga cercetă-şie din Bucureşti. Era lncadrată de vechii cercetaşi dinainte de 1916, oţeliţi în refugiul Moldovei şi crescuţi la şcoala Soleştilor şi Sculenilor, sub conducerea pedagogului înţelegător, d-l G. D. Mugur, comandantul-ajutor al Marei Legiuni în timpul răsboiului şi după terminarea lui. A avut, însă, cercetăşia şi în special „Lazăr"-ul, nenorocul schimbărilor prea dese. Comandanţii veniţi la conducerea acestei centurii n'au făcut nimic, în afară de activitatea pe care semnatarul acestor rânduri a avut-o in calitate de comandant al centuriei III-a a Internatului Lazăr, în anii 1920 şi 1921, precum şi în anii 1923 şi 1924. Insă activitatea aceasta se mărginea numai la cei 120 de elevi interni, la care se adăogau şi câţiva externi, atraşi de dorinţa de a face cercetăşie. 

Inainte de răsboi, cercetăşia înflorise la Liceul „Lazăr" sub privirea binevoitoare a bunului director Const. Ionescu. După răsboi, cercetăşia se desfăşoară cu entuziasm la internat cu sprijinul cald şi înţelegător al admirabilului conducător de copii care era directorul, dl. Grigore Niculescu. De pe urma activităţii de atunci dela internat, a rămas o pleiadă de iubitori ai cercetăşiei cu care, în 1929, când cercetăşia s'a reorganizat, s'au putut încadra centuriile cohortei III-a de Albastru, cu cei mai buni comandanţi, cu cei mai activi şi mai pregătiţi educatori. In jurul Liceului „Lazăr", am înţeles să concentrez activitatea cohortei de Albastru. Făceam aceasta nu numai din avântul romantic al primelor începuturi pe care acest liceu î1 lăsa să mi se nască în suflet, dar şi pentru amintirile nenumărate, care îmi vor rămâne valori de neuitat, din epoca când am trecut pe la această şcoală, ca cercetaş şi comandant. 

Cercetăşia la Liceul „Lazăr" a avut norocul, ca după 1929, să găsească un sprijin perfect din partea conducătorilor actuali ai instituţiunii. Inţelegând importanţa mişcării cercetăşeşti pentru tineretul şcolar, aceştia ne-au dat întotdeauna tot ajutorul de care am avut nevoie, pentru promovarea acestei mişcări. Este suficient să amintesc doar faptul că la Liceul „Lazăr" este sediul cohortei de Albastru şi că pentru adunările de orice fel ale cercetaşilor, oricând se pot folosi clasele acestui liceu primitor, ca şi frumoasa lui sală de festivităţi. Deasemeni, socotesc necesar să amintesc că în fiecare an Liceul subvenţionează cohorta cu o sumă importantă, cu care să se poată duce în taberile de vară, cercetaşii ,săraci şi merituoşi, ai centuriei „Lazăr". Astfel, Liceul „Lazăr", instituţia de unde a început cercetăşia, unde totdeauna a fost o centurie de elită, îşi păstrează mai departe vechiul rol, acela de pivot, pentru cercetaşia românească, in general şi pentru activitatea cercetăşească din sectorul III Albastru, în special. 

Deaceea, în acest al 75-lea an de activitate al Liceului ,,Lazar“, se cuvine să-i aducem, din partea cercetașilor convinși, prinosul nostru de recunoștință. Ii dorim să se urce tot mai sus, pe piedestalul de lumină pe care și l-a alcatuit. li dorim să stralucească cu aceeași putere între asezămintele de cultură românească, aceea în slujba căreia a stat neobosit, plin de tinerețe, de prospețimi si de vigoare, atiția ani de-a rândul!

Registrul cercetasilor (1914) - licitatie Historic

Registrul Cercetașilor din anul 1914 a fost cel mai disputat lot al Licitației ”Ciocnirea civilizațiilor" din data de 08.10.2024, organizată de Casa de Licitații Historic. Primul nume trecut în registru este cel al lui Dimitrie D. Dimăncescu, care împreună cu fratele său Ioan D. au înființat mișcarea cercetășească din România.

La 110 ani distanță, reprezentanții familiei, Dan Dimăncescu - consul onorific al României în Statele Unite ale Americii și Alin Dimăncescu – președinte Asociatia Cercetasilor Traditionali (ACT-RO), au închis un arc peste timp printr-un demers de restituire cercetășească.

Documentul a fost ridicat astăzi de la sediul casei de licitații.

Comisarul licitației a primit din partea câstigătorilor cartea Călător fără Hartă - memoriile lui Dimitrie D. Dimăncescu.

Achiziția documentului vine să aducă o notă de prestigiu cercetașilor tradiționali, care anul acesta sărbătoresc 10 ani de Educație prin Aventură®.


Contribuția Casei Regale a României la dezvoltarea cercetășiei

Cercetasii traditionali marchează aniversarea a 10 ani de Educație Prin Aventură® printr-un eveniment de inalta tinuta care va avea loc la Muzeul National Peles!


Conferința a fost transmisă live de către Muzeul Național Peleș.

In memoriam - Principele Nicolae cercetas

La Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, vineri, 29 martie 2024, la ora 12.00, Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a oficiat slujba de reînhumare a Principelui Regent Nicolae al României și a soției sale, Ioana. Apoi, în Pridvorul Noii Catedrale, Principele Regent și soția sa au fost înmormântați alături de Regele Carol al II-lea.
(Repatrierea Principelui Regent Nicolae, casamajestatiisale.ro)


Principele Nicolae al României s-a nascut pe 5/18 august 1903, la Castelul Pelisor, Sinaia, Prahova, a fost cel de-al doilea fiu al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria, fratele mai mic al Regelui Carol al II-lea și unchi al Regelui Mihai I al României.

In anul 1914 principele Nicolae a devenit cercetas, fiind considerat unul din simbolurile prin care Casa Regala a Romaniei a contribuit la dezvoltarea cercetasiei in Romania.

foto: A.S.R. Printul Nicolae in costum de cercetas
(Editura C. SFETEA, Bucuresti, ANTICARIAT UNU)


A.S.R. Printul Nicolae
(Editura C. SFETEA, Bucuresti, delcampe.net)

foto: A.S.R. Printul Nicolae in costum de cercetas
(Editura C. SFETEA, Bucuresti, ANTICARIAT UNU)

In anul 1929, Primcipele Nicolae a fost ales Comandant al Marii Legiuni a Cercetasilor Romaniei.  
Dupa Congresul general al Cercetasilor (Arenele Romane, Bucuresti, 23-27 Aprilie 1930), in urma unui raport detaliat despre participarea Romaniei cu o delegatie la a 3-a jamboreea internationala de la Birkenhead/Marea Britanie (1929), Principele Nicolae hotaresta ca in Romania sa se organizeze Jamboree Nationale. Acestea se vor organiza din 2 in 2 ani: Piatra Neamt (1930), Sibiu (1932), Mamaia (1934), Brasov (1936). 

A.S.R. Principele Nicolae, ofcialitatea si drapelele
(Congresul general al Cercetasilor, Cercetasul nr.3 - mai 1930, cercetasia.ro)

A.S.R. Principele Nicolae, asistand la solemnitatea deschiderii jamboreei, Mamaia, 1934


 A.S. Regala Principele Nicolae sadind primul pom
(Cercetasii la sadirea pomilor, Cercetasul, aprilie 1936, cercetasia.ro)

Principele Nicolae a jucat un rol politic activ între anii 1927 – 1930, când a făcut parte din Consiliul de Regență care conducea țara în numele Regelui minor Mihai I. 
A murit la vârsta de 74 de ani, la 8 iulie 1978, la Madrid, după patru decenii de exil și a fost înmormântat la Lausanne, în suburbia Prilly, alături de prima soție. (wikipedia.ro)


Dumnezeu sa il odihneasca in pace!

Nihil Sine Deo!


Alin Dimancescu

D. Dem. Dimăncescu a înmânat insigna cercetașilor de războiu d-lui general Argeşeanu

Eri după amiază d. Dem. Dimăncescu directorul general al Presei şi Propagandei Naţionale şi preşedinte activ al Asociaţiei Cercetaşilor de Războiu, în fruntea unei delegaţii compusă din d-nii: maior dr. Chirilă, căp. D. Florescu, ing. Vasiliu Belniont şi avocat V. Şerbănescu, s’a prezentat d-lui general de divizie Gh. Argeşeanu, ministrul apărării naţionale, pentru a-i înmâna insignele asociaţiei.

D. Dem. Dimănescu mulţumeşte d-lui general Argeşeanu, pentru onoarea ce a făcut asociaţiei Cercetaşilor de Războiu, primind să fie membru onorific al acestei asociaţii, înmânându-i şi insigna aprobată prin înalt Decret Regal.

CUVÂNTAREA D-LUI GENERAL ARGEŞEANU
Camarazi, vă spun aşa pentru că am luptat împreună in marele războiu şi pentru că azi facem parte din aceiaşi asociaţie.
Inima mea tresaltă la aducerea aminte a clipelor când tinerii cercetaşi, înfruntând greutăţile, uneori desculţi şi alteori flămânzi, totuşi plini de eroism, au urmat oastea ţării şi au luptat alături de noi pentru înfăptuirea idealului naţional.
Aceasta mă face să mă simt mândru că fac parte din Asociaţia d-voastră, care are în urma ei a-mlntirea unui trecut de eroism.
Camarazi, vă mulţumesc că m’aţi primit membru în asociaţia Cercetaşilor de Războiu!

sursa:
Digiteca Arcanum, Ziua filelor deschise. Acces liber și gratuit.
https://adt.arcanum.com/ro
România, iulie 1938

vezi si:
-Asociatia “Cercetasii Romaniei din Rasboiul 1916-1919”
-Adunarea Asociatiei Cercetasilor de Razboi

Adunarea Asociatiei Cercetasilor de Razboi


Duminica dim. s'a tinut in sala de_festivităţi a liceului „Gh. Lázár“ adunarea generală a „Asociaţiei cercetaşitor de războiu“.
Şedinţa la care au participat numeroşi foşti cercetaşi din provincie şi din Capitală, a fost deschisă la ora 8,30. Prezida în locul d-lui preşedinte Radu Budişteanu şi vice preşedinte N. Leon, demisionaţi,, d. ing. G. Vasiliu Belmont, asistat de d-nii: prof. Velichi, prof. Ioanovici, căp. Florescu Dumitru Filip Popescu, căp. Stratulatio, Virgil Petrescu şi av. Creţu.
A mai participat şi d. general Berindei, efor I.O.V.F.L., care a prezidat timp de 8 ani asociaţia la începutul ei.

După facerea apelului celor prezenţi, s‘a intrat în următoarea ordine de zi:
Darea de seamă a comitetului central al asociaţiei pe anul 1937, raportul cenzorilor; descărcarea comitetului de gestiunea sa; votarea ’bugetului asociaţiei pe exerciţiul 1938 şi fixarea cotizaţiei lunare; ratificarea măsurilor luate de comitet cu privire la anularea înscrierilor; ştergerea pentru neplata cotizaţilor şi excluderea membrilor prevăzuţi în tabelele anexe dării de seamă; ratificarea măsurilor luate de comitet cu privire la cumpărarea unui imobil pentru sediu în Bucureşti; sistarea înscrierilor pe data de 1 Aprilie 1938; votarea modificărilor statutului.

Intrându-se în discutarea celui de al 9-lea punct al dării de seamă: alegerea noului comitet în locul celui demisionat, precum şi alegerea a 3 cenzori titulari şi 3 cenzori supleanţi, d. prof. Iovanovici a arătat că pentru prosperitatea asociaţiei, trebue să fie ales ca preşedinte d. Dem. Dimănceseu, unul din primii cercetaşi de răsboiu. D. Dimăncescu nu a putut lua parte la lucrările adunării, fiind suferind.

A mai vorbit apoi tot pentru alegerea d-lui Dimăncescu şi d. general Berindei, care a arătat şi sprijinul ce personal făgădueşte să-l dea asociaţiei cercetaşilor, în calitate de efor I.O.V.F.L. Pentru interesul asociaţiei, a propus ca aceasta să intre neîntârziat între celelalte asociaţii de foşti luptători.

S’a trecut apoi la alegerea noului comitet şi s’a ales lista în frunte cu d. Dem. Dimănceseu şi d-nii: av. Creţu, căp. Florescu, av. Lazaroneanu, Virgil Petrescu, ing. Vasiliu Belmont, etc.

S’a trimis şi o telegramă omagială M. S. Regelui.

sursa:
Digiteca Arcanum, Ziua filelor deschise. Acces liber și gratuit.
https://adt.arcanum.com/ro
Universul, Miercuri 6 Aprilie l938

vezi si:
-Asociatia “Cercetasii Romaniei din Rasboiul 1916-1919”
-D. Dem. Dimăncescu a înmânat insigna cercetaţilor de războiu d-lui generai Argeşeanu

Duminica, 1 ianuarie 1917

Incepem un an nou. La 13 noiembrie 1916, cind arn plecat din Bucuresti, se zicea ca cel tirziu de sarbatori vom fi inapoi la casele noastre. Si iata ca tot pe meleagurile Moldovei sintem. Niste pribegi, departe de casa, departe de cei dragi, care se afla sub calcaiul dusmanului. Dar lumea, ostasii care stau la pinda, tupilati in adaposturile din munti, asteapta cu incredere intr-o intoarcere la vremurile bune, pe care, fara indoiala, primavara le va aduce. Deocamdata si in sud frontul s-a stabilizat pe linia Siretului. Focsanii, aparat fara multa nadejde de trupele noastre, au trecut totusi, inainte de sarbatori, in mainile dusmanilor. Se vede ca acestia voiau sa prasnuiasca - sarbatorile si victoria in orasul care pentru noi este sirnbolul Unirii Principatelor, iar pentru ei este azi simbolul impartirii tarii: tara ocupata si tara pe care vor s-o ocupe, aceasta tara libera, care ne-a mai ramas.


Armatele noastre s-au cuibarit in adaposturi, incepind de la Tirgu Ocna si dincolo de Marasesti. Linia frontului spre Galati este aparata acum de forte rusesti, iar de la Tirgu Ocna pina in Bucovina, unde se afla armata lui Brussilov, frontul este tinut de armata a IV-a rusa.

Noul armament si munitiile necesare au inceput sa soseasca si sa ia loc in unitatile de instructie. Ostasii Invata minuirea lor si noua tehnica de lupta, pe care ofiterii misiunii franceze le-au adus si la noi, dupa experienta luptelor din apus. Noi contingente de luptatori se pregatesc. Noi ofiteri de toate armele au depus astazi juramintul pe drapelul taril. Pe platoul de la Copou, unde s-a tinut ceremonia, au fost momente inaltatoare si de mare emotie patriotica.

Dupa-amiaza ne intilnim cu Jean Gutze, varul nostru, proaspat artilerist, care Incepe acum si scoala de observatori aerieni. Este plin de entuziasm si de avint. Moare de nerabdare sa ispraveasca si aceasta noua scoala, pentru a merge cit mai curind pe front, la una dintre escadrilele de aviatie la care va fi repartizat. Alt var de-al nostru, Constantin Basiliade, tot artilerist, sublocotenent de rezerva, a trecut in aerostatie, la baloanele captive, care aduc un folos deosebit in reglajul tirului de artilerie, indeosebi in cimp deschis. Maine pleaca pe front in regiunea Tecucilor.

Pina acum ne gasim in Moldova, sase insi din aceeasi familie: doi cercetasi, doi tineri ofiteri de front si doi militari mai in virsta: tata si unchiul nostru. Citi altii din familie vor mai fi, unchi, veri, cumnati pe care nu-i stim pe unde se afla, dar care au plecat pe front la 16 august 1916. De un unchi stim ca se afla la flotila de Dunare, undeva in Delta. Altul a plecat cu o unitate de infanterie in Dobrogea. Un altul, mobilizat ca inginer la calea ferata, asigura transporturile de trupe pe linia Tecuci-Galati. Nu stim insa nimic de existenta lor. Vor mai trai ei? Vor fi raniti? Sau poate prizonieri? Cind apele se vor linisti si cind soarta ne va pune din nou fata in fata cu cei care mai traiesc si se afla in Moldova, sau cind vor patrunde unele vesti din teritoriul ocupat, vom sti mai mult.

Spre seara, un zvon ingrozitor s-a raspindit in tot orasul. Spitalele s-au umplut deodata de sute de raniti. Unii mai usor, dar cei mai multi foarte grav loviti. Un tren, trenul curier, care venea de la Birlad, unde se afla comandamentul armatei, a deraiat in gara Ciurea. O catastrofa. Cum s-a intimplat acest lucru nu se stie in amanunt. Vom afla in zilele urmatoare. Ma cutremur! Dar daca printre victime este si vreun cunoscut sau cineva din familie? Ma gindesc cu groaza daca nu cumva, in acel tren, nu se va fi aflat si tatal meu care, pentru vreun motiv oarecare, sa fi fost nevoit sa calatoreasca spre Iasi. Trenul curier era plin de ostasi de toate gradele si de toate natiile, care veneau in delegatie sau in concediu. De asemenea, multi civili cu familiile lor.

Miine va trebui sa merg la comandamentul Pietii, unde desigur ca se va cunoaste situatia exacta, pentru a ma interesa de numele celor pieriti.


sursa:
Alexandru Daia, Eroi la 16 ani - Insemnarile unui fost cercetas, Editura Ion Creanga, 1988

Gata Oricand!

Filmul "Gata Oricând! - partea întâi - Eroii de la podul Jiului"  trailer oficial.
In cinema din 1 decembrie 2022. 

În dimineața zilei de 14 octombrie 1916, când un tânăr cercetaș descoperă că temuta armată germană a ajuns nestingherită aproape de Târgu-Jiu, îl anunță în grabă pe comisarul orașului Ioan Popilian și, împreună cu câțiva polițiști și cercetași, ajutați de câțiva civili rămași în orașul deja evacuat, luptă la Podul Jiului pentru a opri ocuparea orașului de inamic până la sosirea armatei române. Ocuparea podului ar fi dus la ocuparea gării, lucru ce ar fi permis armatei germane să oprească retragerea armatei române. Un film după o întâmplare reală.

TITLU ORIGINAL:
Gata oricand!- Eroii de la podul Jiului 2D
GENUL FILMULUI:
Dramă, Istoric
DISTRIBUȚIE
Liviu Cheloiu, Emanuel Cercelaru, Robert Cercelaru, Cătălina Romaneț, Daniel Nuță
REGIZOR
Sergiu Prodan, Barbu Silviu Tripăduș
PRODUCȚIE
2022
CLASIFICARE
AG

Insigna Asociatiei Cercetasii Romaniei

Diverse variante din anii '30 ale insignei Asociatiei Cercetasii Romaniei. Difera dimensiunile, modul de realizare al acvilei si crinului, forma crinului, sistemul de prindere.

sursa: colectia Dimancescu

Medalie - Jamboreea de la Brasov

O piese inedita: medalie de la Jamboreea nationala de la Brasov, desfasurata intre 9 si 27 august 1936, in Poiana.
Medalia are diametrul de 50 mm si este confectionata din bronz.

sursa foto: okazii.ro


vezi si: Jamboreea de la Brasov


Lista postari (169)

Esentiale (12)

- Cronologia miscarii cercetasesti din Romania
- Istoricul Cercetasiei (I)
- Istoricul Cercetasiei (II) - Introducerea cercetasiei in Romania
- Despre organizarea cercetasilor
- Despre activitatile cercetasilor
- Primele cercetase
- Cercetasele Romaniei
- Despre infiintarea centrelor traditionale cercetasesti (anii '90)
- Liceul Lazăr - Leagănul Cercetășiei Românești - Dimitrie Dimăncescu
- Cercetășia la Liceul Lazăr - Alexandru Daia
- „Gata oricând!“ Povestea cercetașilor români, de la un grup de liceeni la Casa Regală la Liceul Lazăr - adevarul.ro

Jamboree (9)
- Jamboree internationale. Prima Jamboree (Londra, 1920). Participarea Romaniei
- A 3-a Jamboree Internationala (Birkenhead, 1929). Participarea Romaniei
- Prima Jamboree nationala (Piatra Neamt, 1930)
- Meniu de cercetasi la jamboree (1930)
- A doua Jamboree nationala (Sibiu, 1932)
- A treia Jamboree nationala (Mamaia, 1934)
- A patra Jamboree nationala (Brasov, 1936)
- Jamboreea cercetaselor (Breaza, 1935)
- Istoria Cercetasiei @ RoJAM (Saliste-Sibiu, 2011)

Primul razboi mondial (13)
- Inceputurile cercetasiei in lume si legatura cu armata
- Cercetasii Romaniei in Rasboiul cel Mare
- Marturia unui cercetas erou
- Inlocuind pe cei plecati, ajutand pe cei ramasi
- Cercetasii Romani in ziarul "Viitorul" (1914)
- Europeana 1914-1918
- Prima reconstituire istorica a Bataliei de la Podul Jiului
- Smardioasa, septembrie 1916
- Plecam in pribegie
- Razboi si pace - Craciunul cercetasilor
- Cercetasii in timp de rasboiu
- Duminica, 1 ianuarie 1917 in timp de rasboiu
- Cercetasii la parada militara de 10 Mai
- O excursie la Comana
- O harta a Bucurestiului, excursii cercetasesti si un jurnal (1916)

Principii (3)
- Ce vrem
- Scara pana la izbanda
- Cercetasia - o militarizare timpurie?

Instructie, concursuri (11)
- Din intrebuintarile bastonului de cercetas
- Aprecierea distantelor
- Concursurile de ski ale cercetasilor, 1923
- Concursurile cercetasilor la Predeal, 1934
- Escaladari
- Exercitii de cercetare (recunoastere)
- Instructie cercetaseasca interbelica
- Sistemul de progres al cercetasilor interbelici
- Jocul lui Kim
- Semnalizarea "Panaitescu"
- Puii de soimi

Recompense si pedepse (4)
- Recompense si pedepse
- Virtutea Cercetaseasca (Anii 1915-1918)
- Virtutea cercetaseasca de bronz (perioada interbelica)
- Pedepse. Serviciul de control si supraveghere

Inedit (18)
- Micii dorobanti
- Din meniul primilor cercetasi
- Un duel "la varf" intre cercetasi
- Marsul Cercetasilor
- Un loc uitat – tabara jamboreei din 1932, Dumbrava Sibiului
- La multi ani, Majestate!
- La sediul Marii Legiuni a Cercetasilor Romaniei
- Reclame cercetasesti
- Micul cercetas
- Informatii ignorate doar din ...ignoranta?
- Cercetasul si bicicleta - ieri (1913-1937)
- Craciun fericit!
- La Pasti
- Primul Craciun al cercetasilor nostri
- Povete pentru excursionisti la munte
- Felicitare cercetaseasca de Craciun
- 
Adunarea Asociatiei Cercetasilor de Razboi

- D. Dem. Dimăncescu a înmânat insigna cercetașilor de războiu d-lui generai Argeşeanu cercetaseasca de Craciun
- 
Plecati din Craiova - Turul Romaniei


In memoriam (17)
- Pe urmele unui jurnal - Pietrosita
- Cercetasii la Zilele Muzeului Militar
- Istorica: Cercetasia - Straja Tarii - Pionierii
- Sondaj: vizionare la ANF
- In memoriam - Nicolae Decusara
- Cercetasii nostri si Baden-Powell
- Cuvant catre cercetase - Indemn de primavara
- O duminica cu cercetasi la Colegiul National Gh. Lazar
- Ziua Mondiala a Cercetasiei - in contextul Centenarului Cercetasiei in Romania (1913-2013)
- Insigna Asociatiei Cercetasii Romaniei
- Insigna Asociatiei Cercetasia Romaniei
- Registrul cercetasilor (1914) - licitatie Historic

Biblioteca Cercetasului (12)
- Cercetasii (prima brosura ) (1914)
- Cercetasii (Scouting for Boys) (1915)
- O scoala de imputernicire. Cercetasii. Organizarea si starea actuala a cercetasiei (1916)
- Razboiul Micului Tristan (1937)
- Harta Judetului Ilfov (1916)
- "Universul copiilor" si "Cei trei cercetasi" (anii '20-'30)
- Manualul de Jocuri - recomandat cercetasilor
- Cercetasul - piesa de teatru
- Sub poala de codru verde
- Cuvinte Cercetasesti
- Cercetasia in URSS (pionierii)
- Saculetul de povete al cercetasului (1919)

Personalitati cercetasie (19)
- Standing in the hall of fame
- Gheorghe Munteanu Murgoci
- Gabriel Giurgea
- Dimitrie Dimancescu
- Vladimir Ghidionescu
- Ioan Dimancescu
- Grigore Berindei
- Gheorghe D. Mugur
- Ion Manolescu
- Ulisse Samboteanu
- Victor Panaitescu
- Constantin Nedelcu
- Vasile Suteu
- Ecaterina Teodoroiu
- Alexandru Daia
- Aurel S. Goia
- Nissa Camarasescu
------------------------
- Nicolae Iorga
- Constantin Costa-Foru
- Simion Mehedinti
- Nestor Urechia
- Ion I. Onu

Asociatii cercetasesti de ieri (4)
- Asociatia "Cercetasii Romaniei" (1914-1936)
- Asociatia "Cercetasii din Rasboiul 1916-1919" (1928-1948)
- Asociatia "Cercetasele Romaniei" (1930-1936)
- "Cercetasia Romaniei" (1936-1937)

Asociatii cercetasesti de azi (8)
- Asociatia Traditionala Cercetasii Romaniei (1990-1998)
- Organizatia Nationala Cercetasii Romaniei (1990->)
- Romániai Magyar Cserkészszövetség (1990->)
- Asociatia Ghidelor si Ghizilor din Romania (1991->)
- Asociaţia Scout Catolica Romana (1991->)
- Cercetasii Crestini Romani din FSE (1991->)
- Asociatia Cercetasii Muntilor (1996->)
- Cercetasii Romani Uniti (2007->)
- Asociatia Cercetasilor Traditionali din Romania (2014->)
- Asociatia "Fratii Dimancescu"

Cercetasia astazi (15)
- Expozitia Nationala "100 de ani de cercetasiei in Romania
- Despre traditie, astazi
- Un nou inceput
- 1913-2013, o alta perspectiva
- Drumul Cercetasilor Romaniei
- Istoria nu inseamna si azi?
- Cercetasia de calitate isi valorifica traditiile
- Cercetasii Romaniei dupa 1990 – Episodul 1: Traditie vs. Impostura
- Cercetasii Romaniei dupa 1990 – Episodul 2: Fantoma partidului unic
- Cercetasii Romaniei dupa 1990 - Episodul 3: Mineriada cercetasiei
- Cercetasii Romaniei dupa 1990 - Episodul 4: Maurul si-a indeplinit misiunea
- Cercetasii Romaniei dupa 1990 - Episodul 5: Amurgul traditiilor
- Demersuri legate de H83/1995 CSAT (beneficiar ONCR)
- Ion Iliescu - presedintele cercetasilor