A treia zi de Craciun s-au tinut concursurile de sky pentru championat, sub conducerea d-lui profesor C. Ionescu, locotenent I. Dimancescu si Decebal Mateescu - student - si cu colaborarea cercului sportiv “Peles” din localitate.
Inaintea amezii au fost curse de alergari pe sky pentru cercetase si cercetasi juniori si seniori. Plecarile au fost date din padure pe teren variat si cu obstacole, sosirea facandu-se pe poiana din fata castelului “Peles”. La juniori, distanta de 3 km a fost parcursa in 8.10 minute de cercetasul Copitz Osvald, care a fost clasat intaiul. A urmat in ordine Brandus E. si Ernest. Iar la seniori, 5 km au fost parcursi in 13.15 minute de cercetasul Calista Toma, Tabaras I. A reusit al doilea si Purcarea I., al treilea. Dintre cercetase, Gatej Valeria a iesit intaia si Gatej Victoria a doua.
La ora 3 dupa amiaza, dupa o demonstratie de propaganda pentru raspandirea sporturilor de iarna si in special pentru dezvoltarea gustului de sky, din partea membrilor clubului sportiv “Peles”, care a constat in minunate jocuri de indrazneala si eleganta, comparabile cu ale renumitilor scandinavi, au inceput probele de stil si sarituri.
Micutii cercetasi au izbutit pe deplin, provocand entuziasmul multimei care asista. S’a facut trecerea printre bete, Christiania, Telemark, diferite franari si ocoliri, sarituri de trambulina etc.
Combinarea rezultatelor de dupa amiaza cu cele de fond au dat urmatorul clasament general:
Cercetasi seniori: 1) Calista Toma, champion si detinator pentru a doua oara a cupei asistentei sociale, daruita Marei Legiuni, 2) Purcarea Ion, 3) Tabaras.
Cercetasi juniori: 1) Copitz Osvald, 2) Tomescu Stefan, 3) Brandus Eugen; la cercetase: 1) Brandus Mimi, 2) Gatej Valeria.
M.S. Regele a facut distributia premiilor si a felicitat pe premianti.
sursa:
Concursurile de sky ale cercetasilor - Sporturile de iarna la Sinaia, Rubrica Sport, Ziarul Universul, 8 ianuarie 1924, colectia Dimancescu
foto:
Ilustratia Saptamanala, februarie 1924
Ilustratia Saptamanala, februarie 1924
Nota:
Initiativele si calendarul sportiv al Clubului Peles din Sinaia s-au impletit cu activitatile din cadrul Federatiei Romane de Schi, dar si cu actiunile de promovare a cercetasiei.
Membru fondator si presedinte al clubului Sportiv Peles (din anul 1923) era locotenentul de vanatori de munte Ioan Dem. Dimancescu, in acelasi timp si comandant de centurie in Cohorta Spatarul „Mihail Cantacuzino” Sinaia (incepand cu anul 1920) .
citeste si:
citeste si:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu