Pozitia Asociatiei Traditionale Cercetasii Romaniei (ATCR) (prima noastra asociatie infiintata in 1990, sub numele de Asociatia Fostilor Cercetasi si Cercetase) fata de situatia in care o alta asociatie infiintata in acelasi an - Asociatia Cercetasilor din Romania (ACER) - s-a declarat fara nici un argument juridic sau moral ca fiind continuatoarea vechii Asociatii "Cercetasii Romaniei" (1914-1936) (vezi episoadele anterioare), a fost una intransingenta:
“Dl. (Anton) Constantinescu arata ca au primit dansul si d-na (Mireille) Samboteanu o invitatie la conferinta cercetasilor “SCOUT” - se da citire invitatiei - la baza sportiva Cutezatorii.
S-a intocmit o scrisoare de raspuns asupra invitatiei primite, cu refuzul participarii adevaratilor cercetasi la aceasta conferinta."
(extras din Procesul Verbal nr. 5, 8 septembrie 1992, Adunarea Consiliului Superior ATCR)
“Problema asociatiei cu acelasi nume: “Cercetasii Romaniei” (Nestorescu). In afara de masura de a nu participa la Adunarea Generala a Asociatiei e Prezentarea punctului nostru de vedere la Forul International de la Geneva. Se stabileste ca nu putem colabora cu o asociatie care incalca normele elementare ale cercetasiei. Ramane deschisa calea daca acestia se inscriu la noi pentru a se forma in spiritul adevarat al Cercetasiei practicat de fostii cercetasi”
(extras din Procesul Verbal nr. 6, 6 octombrie 1992, Adunarea Consiliului Superior ATCR)
Acelasi raspuns de necolaborare cu “Cercetasii Romaniei” (Nestorescu) este dat si ca raspuns la o scrisoare primita de la OMMS:
“Dl. Presedinte Prof. Constantinescu informeaza despre corespondenta cu Geneva privind organizatia internationala a cercetasilor. S-a citit raspunsul Asociatiei noastre. Nu ne angajam cu alte asociatii cercetasesti cu tenta politica sau confesionala”.
(extras din Procesul Verbal nr. 11, 2 martie 1993, Adunarea Consiliului Superior ATCR)
In iunie 1993, optiunea OMMS pentru Asociatia Cercetasilor din Romania (presedinte Nestorescu Alexandru) - care se va transforma in ONCR - este evidenta.
In sedintele Consilului Superior al Asociatiei Traditionale Cercetasii Romaniei din iunie, iulie si septembrie se discuta si se aproba initierea procedurilor de inscriere in “Asociatia Europeana a Ghidelor si Scoutilor Crestini” (International Union of Guides and Scouts of Europe).
(Procese Verbale nr.14/06.06.1993, 15/03.07.1993 si 16/07.09.1993, Adunarea Consiliului Superior ATCR)
Atitudinea cercetasilor traditionali fata de ONCR reiese si din inregistrarea document a cercetasului erou Constantin Th. Sapatino, care la o adunare din 29 noiembrie 1993, inainte de a-si rememora pe scurt experienta din anii de razboi 1916-1918, incepe astfel:
"In primul rand multumim tinerilor care au venit printre noi si au ocolit formatia organizata de regim, care si-a pus acelasi nume dar care vrea sa fie in fapt o continuare a UTC-ului de trista amintire."
(inregistrare audio prin amabilitatea domnului Nicu Anusca, cercetas senior, comandant in ATCR)
In perioada care urmeaza, Asociatia Traditionala Cercetasii Romaniei isi dezvolta structura in teritoriu si efectivele (care oscileaza intre 1,300-1,500 de cercetasi si seniori - date din procese verbale din anii 1994 si 1995). Seniorii cercetasi infiinteaza o Scoala de Comandanti. Se organizeaza zeci de tabere cercetasesti la munte si la mare (Navodari), tabere arheologice (Feldioara), din 1994 se participa la evenimente cercetasesti internationale (Italia). Pe plan local se va colabora in baza unui protocol cu Asociatia Cercetasilor Crestini Romani din FSE, dar si cu alte asociatii cercetasesti.
Politica agresiva dusa de ONCR dupa recunoasterea oficiala de catre OMMS ca asociatie afiliata cu drepturi depline (1993), actiunile care au culminat cu initierea de catre ONCR si promulgarea de catre CSAT a Hotararii nr.83/1995 (vezi episoadele precedente) sunt in masura sa diminueze potentialul de dezvoltare al Asociatiei Traditionale Cercetasii Romaniei, dar aceasta ramane o prezenta semnificativa intre asociatiile de profil din Romania.
Urmeaza insa o desfasurare de evenimente care va duce la disolutia ATCR.
"Miercuri 13 Noiembrie 1996, conducerea Asociatiei a fost invitata de Organizatia Nationala “Cercetasii Romaniei”. Conducerea acestei organizatii a prezentat unele greutati intampinate in activitatea sa. Conducerea Asociatiei Traditionale “Cercetasii Romaniei” a prezentat acte incheiate de Organizatia Nationala “Cercetasii Romaniei” in care a fost atacata Asociatia noastra in mod neloial si pe nedrept."
(extras din Procesul Verbal nr. 59, 3 decembrie 1996, Adunarea Consiliului Superior ATCR)
"Joi 27 feb. 1997 – Intalnirea cu reprezentantul cercetasiei mondiale de la Geneva – 22 cercetasi si comandanti
Informare asupra intalnirii cu reprezentantul cercetasiei mondiale de la Geneva, dl. Isbendjian.
Dl. General Sandru, presedintele Asociatiei “Dacia Redivivus” a luat initiativa de a invita si Org. Nat. “Cercetasii Romaniei”. Din partea Organizatiei Nationale “Cercetasii Romaniei” au participat Presedintele Nestorescu Alex., Vicepresedintele Calinescu si ing. Eftene Radu.
Dl. Presedinte Constantinescu a prezentat Asociatia Traditionala “Cercetasii Romaniei”, istoricul, scopul si activitatile, subliniind ca dl. Nestorescu a inscris la organizatia mondiala de la Geneva organizatia sa, fara a informa ca exista si o alta organizatie - Asociatia Traditionala, cu o activitate neintrerupta din anul 1913. Dl. Nestorescu cunostea asociatia noastra prin presedintele nostru - Comandantul Daia, iar Vicepresedintele D-lui Nestorescu - Dl. Mircea Stefan - era si membrul asociatiei noastre. O atitudine necercetaseasca a avut Dl. Nestorescu prin intocmirea unor note informative, adrese, protocoale incheiate cu Ministerul Invatamantului si cu Jandarmeria, denigrand Asociatia Traditionala. Dl. Constantinescu a citit unele paragrafe, ca exemple.
Delegatul de la Geneva, Dl. Isbendjian, a declarat ca a luat la cunostiinta de aceste acte deoarece a luat parte recent la sedinta Consiliului de conducere al Asociatiei D-lui Nestorescu, care a facut aceste acte fara a avea aprobarea Consiliului de Conducere, care nu a luat cunostiinta decat recent despre aceste acte facute in ultimii ani. Membrii Consiliului au dezaprobat aceasta actiune dusa de presedintele lor. Dl. Nestorescu a declarat ca isi asuma intreaga raspundere asupra acestor acte incheiate si a precizat ca va trimite scrisori reparatorii prin care va prezenta scuze.
Dl. Decusara a subliniat imaginea negativa pentru intreaga cercetasie a acestor actiuni.
Dl. general Sandru, in calitate de presedinte al Asociatiei “Dacia Redivivus”, asociatie a veteranilor de razboi care sprijina educatia tineretului, a facut apel la unirea celor doua asociatii de cercetasi. Aceasta actiune a fost aplaudata de reprezentantul Genevei, dl. Isbendjian.
Din partea Organizatiei Nationale “Cercetasii Romaniei” (presedinte dl. Nestorescu) s-a delegat dl. ing. Radu Eftene sa studieze impreuna cu un delegat al Asociatiei Traditionale eventuale posibilitati de conlucrare.
Din partea Asoc. Traditionale, Dl. Presedinte Constantinescu a delegat pe ing. Decusara.
Propunerile celor doi vor fi supuse aprobarii forurilor de conducere ale Asocatiilor. Dl. Presedinte Constantinescu a multumit tuturor celor prezenti pentru participare.
Dl. Constantinescu a completat ca eventuale colaborari vor fi supuse votului Consiliului Superior, deci delegatia noastra nu s-a angajat cu nimic in fata ONCR."
(extras din Proces Verbal nr. 62, 4 martie 1997, Adunarea Consiliului Superior ATCR)
Pe 20.05.1997, cercetasii traditionali primesc urmatoarea scrisoare:
“Catre Asociatia Traditionala “Cercetasii Romaniei”
Ca urmare a sedintei comune din 27 februarie 1997 in prezenta delegatului Organizatiei Mondiale a Miscarii Scout - Geneva, dl. Jean-Pierre Isbendjian, va aducem la cunostiinta urmatoarele:
-toate denigrarile aduse Asociatiei Traditionale “Cercetasii Romaniei” din diverse acte si note adresate autoritatilor au fost facute de fostul Presedinte al Organizatiei Nationale “Cercetasii Romaniei”, Dl. Alexandru Nestorescu, fara stiinta si acordul organului nostru de conducere colectiva.
Drept urmare le consideram nule, neavenite si nefondate.
Presedinte ONCR
Ion Calinescu”
La numai doua saptamani distanta, atmosfera deborda de optimism (si naivitate) in tabara traditionalilor:
"Informare privind relatiile cu organizatia nationala a cercetasilor din Romania.
Presedintele acestei organizatii Dl. Nestorescu si-a dat demisia si ca urmare a intalnirii comune tinute cu participarea delegatului de la org. mondiala a miscarii SCOUT, Dl. Jean-Pierre Isbendjian.
Noua conducere a organizatiei ne-a trimis o adresa prin care ne face cunoscut ca toate denigrarile la adresa asociatiei noastre facute de Dl. Nestorescu nu au acordul consiliului national care nu a luat cunostiinta decat dupa doi ani despre notele si actele facute catre autoritati, continand aceste denigrari. Organizatia nationala a Cercetasilor Romaniei considera ca toate aceste acte continand denigrari sunt nule si neavenite ca fiind nefondate.
Drept urmare relatiile dintre asociatiile noastre au devenit normale ca intre cercetasi, urmand a fi stabilita conlucrarea in viitor."
(extras din Procesul Verbal nr. 65, 3 iunie 1997, Adunarea Consiliului Superior ATCR)
Alexandru Nestorescu nota intr-o scrisoare ca ponegrirea Traditionalilor nu era justificata, dar era necesara pentru protejarea ONCR.
Atat de necesara incat nu doar fostul presedinte isi asumase politica agresiva impotriva celorlalte asociatii cercetasesti, ci intreaga conducere, inclusiv fostul vicepresedinte (Ion Calinescu) devenit intre timp un presedinte ferm in a se distanta de practicile trecutului, de care nu (mai) avea cunostiinta.
Iata ce se scria la sfarsitul unui articol din revista Tehnium (nr.8-9, 1994), cu trei ani inainte de episodul demisiei:
Tinem sa facem cunoscut tuturor cititorilor ca aceasta pagina este redactata de Biroul de Presa si informare a Consiliului National al Organizatiei Nationale CERCETASII ROMANIEI, singura organizatie din Romania recunoscuta pe plan intern de Institutiile de Stat, iar pe plan international, ca membru cu drepturi depline a O.M.M.S. (Organizatia Mondiala a Miscarii Scout) cu sediul la Geneva.
Tinem sa facem cunoscut tuturor cititorilor ca aceasta pagina este redactata de Biroul de Presa si informare a Consiliului National al Organizatiei Nationale CERCETASII ROMANIEI, singura organizatie din Romania recunoscuta pe plan intern de Institutiile de Stat, iar pe plan international, ca membru cu drepturi depline a O.M.M.S. (Organizatia Mondiala a Miscarii Scout) cu sediul la Geneva.
Orice alta asociatie sau organizatie care se foloseste de numele cercetasilor nu are recunoastere nici pe plan intern si nici pe plan mondial si ca atare nu trebuie sa induca pe nimeni in eroare. Confuziile de care uneori beneficiaza aceste asa numite asociatii de cercetasi, care nu au caracter oficial, nu numai ca ne creeaza destule greutati, dar in nici un caz nu le poate oferi legitimitate in a se considera ca parte a miscarii mondiale a Scout-ismului.
Biroul executiv al Organizatiei Nationale Cercetasii Romaniei este format din urmatorii:
PRESEDINTE: Alexandru Nestorescu Maldiny, VICEPRESEDINTE: Ion Calinescu, SECRETAR GENERAL: Adrian Spirescu, COMISAR INTERNATIONAL: Adina Dabu si Mihail Constantineanu, COMISAR PROGRAME: Luca Gabriel, COMISAR FORMARE: Alexandru Szekeres, DEPARTAMENTUL CERCETASII MARINARI (SCOUTS-MARINS): Organizator National Florentin Cantargiu.
Sediul Organizatiei Nationale “Cercetasii Romaniei” se afla in Bucuresti, strada Dem. I. Dobrescu, nr.4-6, sector 1, telefon (fax): 312.23.21.
Toti cei care doresc sa intre in miscarea cercetaseasca din Romania, pot solicita aceasta la adresa de mai sus.
Intr-un mod evident ONCR incerca sa manipuleze agresiv si sa se substituie intregii miscarii cercetasesti, constituita la acel moment din mai multe asociatii de profil, inregistrate legal in baza Decretului-Lege nr. 8 din 31 decembrie 1989 (dreptul la libera asociere) si care aveau ca obiect de activitate cercetasia.
Nici o alta "asa numita" asociatie cercetaseasca (erau infiintate la acel moment Asociatia Traditionala Cercetasii Romaniei, Uniunea Cercetasilor Maghiari din Romania, Asociatia Scout Catolica Romana, Asociatia Cercetasilor Crestini Romani din FSE si Asociatia Fetelor Ghizi din Romania) care nu avea caracter "oficial" nu trebuia sa aiba "recunoastere" pe plan intern si extern, substantivul comun "cercetas" nu putea fi folosit fara a produce "confuzie" publicului si "greutati" ONCR-ului. Cat despre legitimitate internationala, acesti cercetasi din alte asociatii nu ar fi fost "parte a miscarii mondiale a Scout-ismului".
(va urma)
Alin Dimancescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu