Recent am intrat in posesia unei piese valoroase, reprezentand o brasarda de Crucea Rosie din primul razboi mondial, mai precis din vara-toamna anului 1916.
Pe panza alba sunt cusute doua panglici rosii care, suprapuse, formeaza o cruce. Pe panza si partial pe cruce sunt aplicate trei stampile. Nu as vrea sa fac afirmatii fara acoperire, dar sunt convins ca urmele de pe panza alba reprezinta stropi de sange.
Prima stampila are in centru stema regatului, iar pe contur textul “SPITALUL No.128 - BUCURESTI - ROMANIA”
A doua, dreptunghiulara, este cea mai bine conservata si poarta inscriptia “Spit. Bucuresti No.128”.
A treia stampila are in centru pajura cercetaseasca, iar pe contur “ASOCIATIUNEA CERCETASII ROMANIEI * Cohorta Pastorul Bucur *” si motto-ul “GATA ORI CAND”.
Revista “Cercetasul” - Buletinul lunar al Asociatiunii "Cercetasii Romaniei” - publica in numarul 9 din septembrie 1916 un tabel cu detasamentele cercetasesti ce functioneaza in Bucuresti. La pozitia 128 figureaza “
Spitalul dela Filaret”.
Alexandru Daia, cercetas in acei ani si viitor comandant al Cohortei III Bucuresti in perioada interbelica, noteaza in cartea sa, “Eroi la 16 ani”: “Avand nevoie de sanitari si brancardieri, Crucea Rosie cea dintai a cerut sprijin cercetasilor. Acestia sunt repartizati la spitalele militare cat si la spitalele de Cruce Rosie care se organizeaza cu febrilitate” (17 august 1916).
Tot in luna august, cercetasii sunt mobilizati si in gari. Cercetasul Ioan Dimancescu este consemnat de catre prof. Constantin Nedelcu, comandantul Cohortei Pastorul Bucur: “Va ajuta in gara Obor la gatirea si oferirea ceaiului catre raniti. Sep.1916”. Ulterior comandantul completeaza in jurnalul cercetasului: “A ajutat si la transportarea ranitilor”. Insemnarea este parafata cu aceeasi stampila, ca si cea de pe brasarda.
La o intrunire din anul 1993, cercetasului erou Constantin Sapatino isi aduce aminte:
“Dupa intrarea Romaniei in razboi, nemtii au inceput bombardamentele asupra capitalei, cu avioane, dar si cu zeppeline. Nu exista aparare antiaeriana, se tragea mai mult ca sa se faca zgomot, cu tunuri de campanie. Primul meu contact cu ororile razboiului a fost cand un zeppelin a aruncat o bomba pe strada Covaci, producand multi morti si raniti. Ca cercetas am ajutat la transportul ranitilor si am stat la dispozitia lor pe tot timpul cat au fost spitalizati” (citeste marturia integrala
aici).
[inregistrare audio (fragment) prin amabilitatea domnului Nicu Anusca, senior cercetas, membru de onoare ACT-RO]
Dupa un bombardament al unor avioane germane, Alexandru Daia descrie atmosfera din Spitalul “Coltea”: “Te credeai pe front, dupa o lupta nimicitoare. Toate culoarele devenisera impracticabile, fiind intesate de targi pline cu raniti. Cand si de unde fusesera adusi acesti raniti? Nu stiu. Dar nu mai puteai pune piciorul pe nici un loc. Figuri livide sau crispate de durere, capete sangerande, maini si picioare rupte, rani deschise care aratau ca niste guri mari, sfartecate, carne sfasiata, intestine atarnand afara din abdomen ca niste zdrente. O imagine de infern.”
Evolutia evenimentelor militare determina retragerea armatei, guvernului si a Casei Regale in Moldova. Li se vor alatura si cercetasii, care parasesc capitala pana pe data de 13 noiembrie. Bucurestiul va fi
ocupat de catre trupele germane pe 6 decembrie 1916.
Cercetasii romani vor continua faptele lor de vitejie pana la terminarea razboiului, ca sanitari, curieri, telefonisti, telegrafisti, paznici, inlocuind functionari, ajutand la munca campului sau in ateliere.
Nu il cunoastem pe cercetasul care a purtat brasarda de mai sus, dar stim ca a raspuns indemnului
principelui Carol din primele zile ale razboiului:
“Voi, cei tineri, sunteti chemati sa va indepliniti si voi datoria fata de Tara, inlocuind pe cei plecati, ajutand pe cei ramasi”.
Alin Dimancescu
surse:
-Alexandru Daia, Eroi la 16 ani, Editura Ion Creanga, Bucuresti, 1988
foto: Alexandru Daia, Eroi la 16 ani, Editura Ion Creanga, Bucuresti, 1988
citeste si:
