Este cel mai cunoscut joc cercetasesc. Face parte din categoria jocurilor de observatie si atentie. A fost descris de lord Robert Baden-Powell in cartea de la care a inceput cercetasia: Scouting for Boys (1908).
Mai jos avem descrierea jocului, asa cum apare in "Cercetasii" - titlul sub care a fost tradusa in limba romana lucrarea de mai sus de catre Ion I. Onu (editie 1915, reeditata in anii '30).
In perioada interbelica, Jocul lui Kim facea parte din testele pentru obtinerea clasei a II-a (baremul era de 16 obiecte recunoscute din 24).
Cu timpul s-au dezvoltat mai multe variante ale jocului, descrise in lucrarea Sub poala de codru verde (Teofil Sidorovici, cpt. Marin I. Georgescu - 1938):
Kim incurcat (instructorul distrage atentia cercetasilor care observa), Kim grupat (obiectele se grupeaza dupa folosinta), Kim in culori (obiectele sunt hartii sau creioane de diferite culori), Kim schimbat (se modifica ordinea/pozitia obiectelor sau se inlocuiesc obiecte), Kim instantaneu (se observa schimbarile pe care le face instructorul pe tinuta sa), Kim prin pipait, Kim dupa auz, Kim dupa miros.
Dupa reinfiintarea cercetasiei de catre fostii cercetasi si cercetase, jocul lui Kim a fost reintrodus la activitati. Mai jos avem o trusa pentru Jocul lui Kim (obiecte prinse pe carton format A4) folosita in anii '90 de un comandant de cercetasi traditionali.
Am vazut ca exista Jocul lui Kim - se practica si astazi - am vazut ca exista variante ale Jocului lui Kim, dar cati dintre cercetasi cunosc si cine era Kim?
Mai jos este povestea lui, asa cum apare in Cercetasii (1915).
Alin Dimancescu
"KIM
Ceea, ce poate să facă un cercetaş, se poate vedea minunat dintr'o povestire de Kipling, intitulată Kim. Kim sau mai bine Kimball O'Hara era fiul unui Irlandez, sergent intr'un regiment din India. Rămas orfan, când era încă copil, trăia în India la o mătuşă a sa, femeie săracă.
Prietenii lui de joc erau toţi indieni; el ştia limba ţării rnai bine decât orice alt european. Un preot bătrân tinea foarte mult la dânsul. Cu acest preot Kim vizită parte din nordul Indiei. Intr'una din zile, el întalni regimentul din care făcuse parte tatăl său şi cum, înduioşat, se tot învârtea priu tabăr, fu bănuit că ar umbla să puie mâna pe ceva şi fu arestat. El însă din norocire avea, la dânsul actul său de naştere, aşa că şefii regimentului, aflând cine este, il adoptară şi prinseră a se ocupa de, educatiunea lui. Dar, cum căpăta câte un concediu, căte o permisie, Kim se imbrăca ca Hindus şi-şi petrecea timpul liber printre indigeni.
Mai târziu, el întâlni întâmplător pe un oarecare domn Lurgan, neguţător de scule vechi si de antichităti care, pentru că cunoştea bine oamenii şi ţara, făcea parte din Serviciul de informaţiuni (serviciul de siguranţă).
Acesta, văzănd că Kim este în curent eu toate lucrurile şi obiceiurile se gândi că ar putea face din el un bun agent, un soi de detectiv printre indigeni. Insă înainte de a-l angaja în serviciul acesta, Lurgan îl supuse la câteva încercări, ca să se încredinţeze dacă, are destul curaj şi hotărîre.
Ca să-i vadă puterea voinţei, el încercă să-l hipnotizeze, adică să-i subjuge şi conducă gândurile după voia lui. Oamenii cu tărie de voinţă sunt în stare să facă minunea aceasta faţă de cei slabi de fire.
Pentru aceea, aruncă de părnânt o oală, care fireşte se sparse, însă Lurgan, punănd o mână pe ceafa băiatului, încercă să-i sugereze ideia, că oala e tot.întreagă. Dar incercă zadaruic să introducă gândul aceasta în creierul lui Kim. Băiatul, care văzuse oala spartă, nu voia să, mai creadă că este întreagă, cu toate că o clipă, îi apăru în minte, fără vrere, imaginea oalei întregi, dar arătarea, aceasta… pieri.
Mulţi, în locul lui, ar fi lăsat ca gândurile şi căutătura să le rătăcească în neştire, n'ar fi putut să le fixeze asupra unui singur lucru şi un om ca Lurgan i-ar fi hipnotizat uşor.
Lurgan, găsindu-l hotărît şi deştept, îl deprinse să observe cele mai mici arnănunte şi să le ţie minte. (Un punct foarte important în educaţia unui cercetaş). El trebuia să. se exerciteze la aceasta fără preget, ori unde s'ar fi aflat. Lurgan arătă. mai întăi lui Kim o tavă cu scule preţioase de diferite forme şi colori, i-o lăsă dinaintea ochilor timp de o minută; apoi o acoperi cu o batistă şi îl întrebă, câte pietre erau şi de ce fel. La.început, Kim nu putu să-şi aducă amninte decât ce câteva şi descrierea lor nu fu faimoasă, insă., după câteva încercări ajunse să şi le amintească foarte bine pe toate. Acelaşi lucru îl făcu el apoi cu tot ce vedea.
Odată, Kim că]ătorea cu un bătrân Afgan, negustor de cai, care îl iubea mult şi care de asernenea făcea parte din Serviciul de Informatiuni. Intr'o zi, Kim îl îndatoră pe acesta, ducându-i o depeşă secretă; altădată, îi scăpă vieaţa, surprizând convorbirea unor indigeni, ce voiau să-l atragă în cursă şi să-l omoare. Kim, care se prefăcuse că, doarme, sări, spunând că un vis rău l-a deşteptat şi părăsind pe conspiratori, reuşi să previe pe prietenul său la vreme.
In cele din urmă el fu primit ca membru al Serviciului de Informaţii Secrete. I se dete un semn pentru a putea fi recunoscut, un cordon, pe care trebuia să-l poarte la gât şi o frază, care, spusă intr'un mod oarecare, vădea că, face parte din Serviciul de Informaţii.
Cercetaşii de asemeni au de obiceiu semne secrete, prin care comunică între dânşii.
Membrii Serviciului de Informaţii sunt foarte numeroşi în India, ei nu se cunosc din vedere, de aceea au nevoie de un semn după care să se cunoască printre alti oameni, cari ar putea să le fie duşmani.
Intr'o zi, în tren, Kim întâlni un tovarăş necunoscut. Era un indigen, care urcându-se în vagon, părea foarte speriat: el era rănit pe faţă şi pe mâini. Străinul accsta explică tovarăşilor săi de drum rănile, spunând că a fost răsturnat de cărută, venind spre gară. Kim însă. ca cercetaş, observă că rănile nu erau zgârieturi ori lovituri, ci tăieturi, pe cari nu le-ar fi putut avea, dacă ar fi fost numai răsturnat de cărută. Pe când străinul îşi pansa rănile, Kim zări la dânsul un semn la fel cu al său. El făcu aşa încât străinul putu să vază la rându-i semnul ce-l avea şi el.
Numai decăt celălalt strecură în convorbire câteva vorbe secrete şi Kim îi răspunse la fel. Străinul trase atunci pe Kim de o parte şi-îl lămuri că era purtătorul unei depeşe secrete a guvernului, că fusese descoperit de duşmani şi că aceştia incercaseră să-l omoare. El îi mai comunică.că duşmanii ştiau că el s'a urcat în tren şi că desigur vor telegrafia la alţii, dealungul liniei de drum de fier. El trebuia totuşi. să. deie depeşa unui ofiţer de politie şi să nu fie prins.
Altădată, Kim făcu cunoştinţă cu un alt membru al serviciului, un indigen cult, un Babu, cum i se zice în India, şi îi fu foarte folositor, ajutându-l să prindă, pe doi ofiteri ruşi, cari spionau frontiera Indiei din spre Nord-Est.
Babuul făcu pe Ruşi să, creadă că el este omul de afaceri al unui prinţ indigen, duşman al Englezilor şi merse o bucată de drum împreună cu dânşii, ca, reprezentant al prinţului. El putu descoperi astfel unde îşi ţineau ei hârtiile secrete. Atunci, făcu să se işte o ceartă între ofiţeri şi un preot; acesta fiind lovit de Ruşi, indigenii, furioşi, îi părăsiră pe Ruşi şi fugiră cu bagajele. Kim, care era printre purtători, deschise lăzile, luă hârtiile şi le duse la cartierul general englez.
Aceste întâmplări ale lui Kim, merită să fie citite; ele arată ce servicii poate să aducă ţării sale un tânăr, când este bine pregătit şi deştept."
